Capitolul VIII


Capitolul VIII

Dacă ai fi stat să gândeşti ţi-ai fi dat seama că pierzi timp important făcând un lucru care oricum ţi-ar fi adus pierirea mai devreme sau mai târziu. Aşa că am făcut singurul lucru pe care puteam să îl fac. I-am legat de mine. Simţeam ceva pentru ei sau era normal nu ştiam, tot ce ştiam era că mă simţeam atrasă de amândoi, le simţeam pielea peste a mea, iar asta mă trimitea cu câteva milenii în urmă, cu gândul la catifeaua perfectă, la mirosul perfect şi antic al vaniliei şi al ciocolatei, cu gândul la realizarea unui infinit finit.

Mi-am lipit uşor buzele de ale lui Alexander şi apoi le-am animat într-un dans uşor, cald, drăguţ, genul acela de dans pe care îl faci cu un copil care nu a mai dansat niciodată, dar sărutul a devenit mai apăsat, mai puternic, mai provocator. Am deschis ochii şi am văzut că şi el mă privea. Dacă înainte m-aş fi simţit ciudat pentru că aş fi fost prinsă în flagrant acum mă simţeam bine, era ca şi când puteam să mint că nu fusesem eu deşi toată lumea mă văzuse. Era un sentiment nou pe care îl adoram. Ochii mi s-au îngustat şi am continuat provocarea. Era plăcut, era perfect. Dansul trecuse de acum la un nivel cu totul nou, limbile noastre luptându-se pentru supremaţie. Caractere puternice, încăpăţânate, am continuat să pariem până când o nevoie urgentă de aer şi-a semnalat prezenţa. M-am tras înapoi şi l-am privit pe Alexander. Faţa lui nu trăda nimic, era pur şi simplu o stană de piatră care privea în gol şi aştepta. Nu ştiam ce aştepta, dar tocmai când eram pe cale să spun ceva mi-a atacat buzele din nou. Nu mai sărutasem pe nimeni niciodată în halul acela. Îmi simţeau genunchii renunţând la fiinţa lor lăsându-mă topită în braţele lui, dar nu ştiam să mai lupt singură. De parcă acum descoperisem spiritul de echipă şi nu vroiam decât să îl exploatez la maxim. Mâinile mele erau încolăcite în părul lui Alexander, iar mâinile lui îmi traversau corpul în sus şi în jos.

M-am tras înapoi şi mi-am muşcat buza cu atât de multă forţă încât am simţit gustul metalic al sângelui pe limbă. I l-am oferit lui Alexander, iar el m-a privit şovăitor.

–          Sunt sigură, am murmurat eu.

L-am tras mai aproape şi l-am sărutat din nou pasându-i şi sângele de această dată. Un sunet de agonie şi durere i-a scăpat şi atunci l-am privit temătoare. Ce făcusem? Se zvârcolea în patul meu trezindu-l pe Leon şi lăsându-mă atât de nedumerită şi speriată. Am sărit peste el şi am încercat să îl ţin strâns legat de pat, dar puterea lui o domina pe a mea. O altă picătură de sânge mi-a scăpat de pe buze şi s-a rostogolit pe obrazul lui făcându-l să pară că plânge cu lacrimi. Pielea lui a absorbit sângele meu, iar eu eram absolut şocată. Nu ştiam ce să fac, dar într-un final trupul meu a preluat comanda asupra propriului meu corp, dându-mi mintea la o parte şi făcându-mă să acţionez din instinct. L-am strâns pe Alexander la pieptul meu şi am început să îi murmur într-o limbă pe care nu o mai auzisem niciodată. Îl legănam în faţă şi în spate sub privirile unui Leon care pur şi simplu încremenise, dar Alex se calmase şi de acum mă strângea încet de mână, sudoarea prelingându-i-se pe frunte, pe maxilar şi poposind uneori pe buze. I-am atins buzele cu ale mele – o mişcare proastă având în vedere că nu stăteam tocmai confortabil – şi i-am luat picăturile sărate care se formaseră acolo.

Un somn adânc i-a acaparat mintea şi sufletul aşa că l-am lăsat să se liniştească, iar apoi am mers spre baie. Vroiam un duş, vroiam să mă trezesc cu adevărat, să fug de toate astea sau să vină mama şi să îmi spună că este doar un vis urât care avea să se termine o dată cu trezirea mea completă. Tocmai vroiam să intru în baie când i-am simţit mâna lui Leon apucând-o pe a mea. Cum ştiam că e Leon? Pentru că mirosul lui de vanilie îmi nenorocise nările, făcându-mă aproape să vomit. Un dulce atât de dulce, încât nici măcar eu – nemâncată nu îl puteam suporta. M-am smucit din strânsura lui şi i-am spus că o să îi ofer şi lui sângele meu imediat ce ies de la duş. Nu a spus nimic, doar mi-a dat drumul şi l-am simţit când s-a aşezat pe pat. Am pornit duşul, am scăpat de hainele după mine şi m-am aventurat sub apa caldă a duşului. I-am simţit căldura peste corpul meu îngheţat de spaimă şi m-am înfrigurat şi mai tare. Am simţit gustul sărat al lacrimilor în gură, dar le-am renegat vehement susţinând că nu erau ale mele, ci este doar sare după ţevi. Mă minţeam singură, dar eu nu plângeam, eu nu făceam lucruri normale aşa că nu înţelegeam de ce începusem să mă comport atât de normal în ultimul timp.

Mă calmasem într-un fel sau altul aşa că am ieşit de la duş cu un prosop pe mine îndreptându-mă categoric spre pat. Aveam să fac asta o dată pentru totdeauna, dar în locul unui Leon gata să îmi ia sângele l-am găsit decât pe Alexander care încă mai dormea. Am răsuflat, dând drumul unei respiraţii pe care nu eram conştientă că o ţinusem până atunci. Mă simţeam ciudat, dar nu pentru că Leon plecase ci pentru că simţeam o duzină de fluturi în stomac, iar asta clar nu mi se mai întâmplase înainte! Ce naiba era în neregulă cu mine? Mi-am trecut mâinile peste stomac şi m-am aşezat lângă Alex aşteptând să se trezească. Nu ştiu când a trecut timpul sau cum a trecut, tot ceea ce ştiu e că m-am trezit pe undeva spre seară, iar Alex încă mai dormea. M-a lovit un val de tristeţe şi am ştiut că mă durea să îl văd aşa. Sângele meu îi făcuse asta, puterea din el îl adusese în starea asta, iar eu nu puteam să fac nimic. Stomacul meu protesta vehement în lipsa mâncării, dar nu îmi mai păsa. Tot ce vroiam era să îl văd treaz, să ştiu că s-a terminat cu bine, să învingem orice drăcie s-ar presupune că este acest Armaghedon şi să pot să mor fericită. Ştiam că nu aveam să scap cu viaţă, dar măcar aveam să mor împăcată pentru că ştiam că ai mei ar fi fost în siguranţă, iar asta era tot ceea ce conta.

Am adormit la loc nu pentru că îmi era somn, ci pentru că nu vroiam să îl las pe Alex singur cât timp ar fi trebuit să cobor şi să mănânc. Aveam o regulă nescrisă, dar pe care toţi cei din casă o respectau: nu mă chemau la masă şi nu îmi aduceau de mâncare în cameră. Aveam să cobor singură dacă aveam nevoie de ceva. Nu erau slugile mele, iar eu nu eram vreun fel de Master de care să se îngrijească douăzeci şi patru din şapte.

Am închis ochii pentru ultima dată în acea zi. M-am trezit într-un soare slăbit şi amar al unei dimineţi de primăvară, o primăvară care era abia la început. Am strâns cearşaful cu mâna stângă şi apoi am tras pătura mai aproape de mine. Dar ceva sau cineva m-a împiedicat. Un trup s-a apropiat de al meu şi mi-a strâns mâna de parcă urma să dispar de pe faţa pământului. Buzele mi-au fost acaparate de o altă pereche de buze care erau dulci, calde, cărnoase, pline de viaţă şi aveau cel mai pur gust de ciocolată pe care îl întâlnisem vreodată.

Nu vroiam să mă separ din cuşca acelor buze care mă proclamau a lor cu fiecare secundă care trecea, cu fiecare secundă de pasiune care se prelingea după ele pe propriile mele buze, dar un tuşit surd m-a readus cu picioarele pe Pământ. Aveam spectatori. Am deschis ochii şi m-am pierdut pentru o fracţiune de secundă în ochii lui Alexander. Dar tuşitul a continuat şi un Leon obosit şi-a făcut apariţia rezemat de peretele pe care erau atârnate câteva picturi în stil vechi. Am zâmbit nu pentru că mă făcea fericită întreruperea lui copilăroasă, ci pentru că îi stătea bine între vechituri. Făcea parte din ele. Ouch, urât din partea mea.

–          Bună dimineaţa, Chevalier de la puissance! Te pot ajuta cu ceva? Am murmurat eu strecurându-mă afară din pat ajutată fiind de mâna caldă a lui Alexander. Uu, ce drăguţ!

Dar eu nu făceam lucruri drăguţe, eu nu mă defineam în categoria lucrurilor drăguţe şi cu siguranţă drăguţ nu era cuvântul care mi-ar fi devenit loviturile. Eram rece, tare, impenetrabilă, anormală, dură, dar nu drăguţă aşa că mi-am tras ezitant mâna mea rece din cea a lui Alexander şi mi-am continuat drumul spre fotoliul din faţa dulapului oglindă pe care îl aveam chiar la dreapta patului. Îi priveam pe amândoi sfidătoare, provocatoare, puternică. Ştiam că nu sunt nici una din aceste lucruri, dar uneori o faţă care nu trădează nicio inflexiune a vrunui sentiment este mai dureroasă pentru cel care o poartă decât pentru cel care o priveşte şi se lasă rănit de ea.

Am tras adânc aer în piept şi am aşteptat. Nu ştiam exact ce aştept ştiam doar că este o durere îngrozitoare care se clădea în interiorul meu.

Alexander Sergei stătea pur şi simplu pe marginea patului meu privindu-mă peste mâinile pe care le pusese paravan în faţa ochilor săi, iar Leon pur şi simplu stătea şi mă privea fără nici o emoţie, fără nimic. Dacă avea impresia că mă putea bate cineva la aruncat priviri aceea era doar mama, nimeni altcineva nu reuşise să îmi contracareze privirile până atunci. Nici măcar Leon. A plecat ochii şi a murmurat ca pentru sine:

–          Îmi pare rău pentru comportamentul meu de aseară. Nu era de datoria mea să reacţionez aşa. Am fost egoist şi gelos..

–          Eşti iertat, Leon! Dar te rog să te controlezi altfel.. am spus eu îngustându-mi pupilele şi privindu-l fix.

–          Da, stăpână!

Vorbisem după tonul acela care impune respect la cote maxime. Mi-am întors faţa spre Alexander şi i-am studiat trăsăturile fără să par avidă după atingerea lui. Nu ştiam ce îmi făcuse, dar nu puteam să las totul să continue aşa.

–          Eşti bine? L-am întrebat direct.

–          Da, mulţumesc pentru încrederea pe care aţi avut-o în mine, stăpână! A răspuns el sincer.

Nu mă aşteptam ca un simplu ton să schimbe atitudinea unei persoane vechi de o mie de ani vizavi de mine, dar respectam respectul lui. Era ceva de care aveam nevoie, dar nu pentru a mi se vorbi cu „stăpână”, ci pentru a înţelege că până şi în mine se dă o luptă şi nu ştiu ce trebuie să fac!

–          Alexander, te rog! Ell şi atât! Mă bucur că te simţi mai bine. Am stat trează cât am putut, dar nu am vrut să te las singur aşa că am fost aici toată noaptea şi..

–          Pentru asta îţi mulţumesc Ell! Nici nu şti cât a însemnat pentru mine! Acum, ce-ar fi să luăm cu toţii micul dejun şi apoi să mergem la bibliotecă? A sugerat el pe un ton normal de parcă atmosfera nu fusese extrem de tensionată cu doar câteva secunde în urmă.

Am aprobat din cap, mi-am luat câteva haine şi m-am schimbat în baie. Când am ieşit o altă notă, de la Alexander de data aceasta, stătea leneşă pe noptiera mea. Ştiam ce avea să scrie, dar gândul la cum avea să arate scrisul lui îmi topea inima cu totul. Caligrafia lui superbă împodobea pur şi simplu hârtia. Am strâns-o în mâini şi am apropiat-o de pieptul meu inahalând mirosul cernelii proaspete. Am pus hârtia în sertarul din faţa oglinzii şi am coborât la micul dejun.

A fost o dimineaţă în regulă. Am râs, am dansat cu amândoi cavalerii mei şi apoi am fost la bibliotecă unde am „ţinut sub observaţie” populaţia din Clarksville.

Mă decisesem! Aveam să fac asta! Dar aveam să o fac în stil mare! Am făcut rost de numărul de telefon a lui Michelle şi mi-am notat să o sun a doua zi de dimineaţă fără nici un fel de ezitare!

Avea să fie cea mai fabuloasă luptă din istoria luptelor!

_______________________________________________________________

Autor: Theo~

All Rights Reserved

Licenced Under Theo~

6 thoughts on “Capitolul VIII

  1. Imi place foarte mult acest capitol….Ce pot sa zic Broavo tie si traducatoarelor tale si de-abia astept urmatorul capitol
    Ti-am citit si celelate ficur scrise de tine si sunt superbe ..
    Imi spui te rog de unde pot sa descarc ficuri scrie de tine pe care le-ai terminat si ficul For damon salvatore lovers(romana) in format pdf?
    Mult succes in continuare:*:*

    Like

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s