Capitolul 4


Capitolul 4

În celălalt capăt al lumii lucrurile nu erau tocmai roz. Ian fusese răpit de Dianne.

Dianne era o vrăjitoare, o vrăjitoare de care ar fi fost mai bine să te fereşti decât să stai la taclale cu ea, sau mai bine zis la ce înţelegea ea prin taclale.

Dianne era frumoasă. Înaltă, cu trupul subţire şi ochii negrii închişi. Nu se îmbrăca extravagant şi nici nu purta robele acelea negre până în pământ, doar de dragul de a păstra aparenţele unei vrăjitoare clasice. Din contră. Acum purta o pereche de blugi negrii strâmţi şi un tricou negru mulat, doar bretelele sutienului erau albe, iar asta doar de dragul contrastului. Părul ei era lung şi negru, prins într-o coadă de cal care îi ajungea până la fese.

–          Ce vrei Dianne?

–          Pe tine, nu e clar? Îi răspunse aceasta pe un ton sec.

–          Nu asta mă interesa. Vreau să mă eliberezi imediat. Sâsâi Ian.

–          Ştii că nu se poate. Mârâii aceasta puţin enervată. Îşi mişcă agale un deget de-a lungul feţei lui Ian apoi îi făcu o mică crestă din care picură puţin sânge, pe care Dianne îl strânse cu foarte mare plăcere într-un bol mic de cristal. Avea nevoie de el pentru câteva incantaţii.

–          Are să mă găsească Dianne. E foarte deşteaptă şi foarte calmă. Şi are puteri, Dianne, mai mari ca ale tale. Ştie magie albă.

Cuvintele magie albă, aproape că o făcură pe Dianne să tresalte puţin, dar totul fu doar pentru o fracţiune de secundă, căci îşi redresă poziţia corpului şi îi zâmbi ştrengăreşte lui Ian pentru a-l convinge că nu îi era teamă. Dar era greu să faci asta când cel pe care îl ţii captiv poate să folosească vrăji mici de detecţie.

–          Îţi este frică! Pot simţi asta.

–          Sau poate nu o să mai poţi face asta prea curând.

–          Ce vrei să spui?

–          Priveşte şi învaţă!

Dianne se mişcă leneş până la masa unde avea aşezat bolul de cristal. Aruncă asupra sângelui din el câteva prafuri, rozmarin şi roci vulcanice sfărâmate, judecă Ian după miros, după care rosti o incantaţie.

–          Tu cel care stai ascuns de lume, tu cel care vei trăi prin mine, tu cel de a cărui moarte mă agăţ, vino în lumea asta şi lasă-mă să îţi devin monstru de sânge.

–          Nu Dianne! Nu face asta. Vei muri, Dianne. Ne vei omorî pe amândoi.

–          Ketsueki-gawa wa watashi no tamashī ni natte iru. Taberu karera to watashi no tsuma ni naru!*

–          Dianneeeeeeeeeeeeeeeee!

Nota Scriitoarei:

  • Râuri de sânge intră în sufletul meu. Mănâncă-le şi devin-o soţia mea!

Ashley încă îşi ştergea lacrimile albastre. Nu înţelegea de ce erau albastre, dar nu voia să pună întrebări la care nu va primi niciodată răspuns dacă Ian nu era acolo. Era aproape şase dimineaţa şi pentru prima dată în noua viaţa Ashley se simţea singură. Simţea că fusese oarecum obişnuită în trecut cu acest sentiment, dar era mult mai dureros acum când ştia că o promisiune fusese  încălcată.

Claire dormea buştean, dar Damon nu se putuse abţine să nu adoarmă doar de dragul de a o privi. Era fericit că era a lui, după tot ce încercase să ascundă, acum putea în sfârşit să se afirme, să îi arate că el o iubea mai mult decât ar fi visat Claire vreodată în viaţa ei. Braţele lui se strânseră şi mai tare în jurul ei, dar ceva lipsea, iar gândul acesta nu îi dădea pace lui Damon. Era ceva, ceva din exterior care îl chema afară. Un cântec. Un cântec mut.

Sarah îl privea pe Kevin cum dormea şi refuza vehement tentaţia somnului.  Niciodată nu înţelesese sentimentele ei pentru acest om uriaş, pentru acest fiu de primar, dar niciodată nu îşi pusese întrebarea, ce ar face dacă ar fi , practic, încuiată într-o cameră cu el. Ideea salvatoare îi veni rapid. Nu trebuia să mai ascunsă ce simte pentru el, putea pur şi simplu să i-o arate fără să facă vreun rău. Se ridică uşor de pe podea şi îşi lipi uşor, dar brusc, buzele de ale lui Kevin. Se simţea ciudat, parcă un milion de circuite electrice se conectaseră şi toată puterea se revărsa în ea. Kevin începu să bombăne în somn, iar asta o sperie puţin. Era mai nesimţit decât crezuse.

Ashley rămăsese la fel de distantă, permiţându-le gândurilor despre Ian să iasă la suprafaţă. Îşi jelea pierderea suferită, îşi cânta singură în interior un cântecel de leagăn pe care şi-l amintea vag.

Damon aproape că nu mai putea îndura cântecul acela de jale, parcă cineva tocmai fusese ucis pentru a doua oară. Era ciudat. Până şi Claire se trezi cu ochii plini de lacrimi.

–          Damon, şopti ea, cineva plânge, cineva tocmai a pierdut o persoană foarte importantă. Trebuie să o ajutăm Damon!

–          Şşşş!! Linişteşte-te, nu s-a întâmplat nimic. Totul o să fie bine.

Kevin dormea buştean, dar ceva se întâmplase, iar atmosfera se schimbase în camera aceea. Sarah plângea, dar nu ştia de ce. Lacrimile îi curgeau de parcă cineva tocmai pierduse pe altcineva. Era umilitor pentru ea, firea puternică, să plângă, dar era fericită că măcar ursuleţul gigantic din pat nu era treaz.

Ashley era furioasă. Cântecul ei se stinse, iar furia care o cuprinse o făcu să realizeze că avea de gând să îl caute, să îl găsească şi să îl ia înapoi. Era al ei. Nimeni nu avea voie să îi ia proprietatea, asta îi urlau instinctele vampirice. Simţi un val de energie acaparându-i tot corpul. Nu se simţea însetată, din contră se simţea mai bine ca niciodată. Câteva cuvinte îi scăpară fără să îşi dea seama de semnificaţia lor.

–          Vise ucise de sânge, sânge ucis de fericire, ochi de consolare, veniţi la mine şi face-ţi un pact cu viaţa. Vrajă de căutare!

Nu ştia ce caută. Nici nu ştia că ştia aşa ceva. Tot campusul deveni mai mult decât liniştit. Nimic nu se mai auzea. Totul decurse repede. Toate minţile din campus fiind scanate de Ashley. Toate informaţiile lor scurgându-se în ea. Nu se simţea plină, supra solicitată de atâtea informaţii, din contră se simţea chiar … bine. Nu află nimic de dispariţia lui Ian, pesemne că nimeni din campus nu fusese implicat. Dar câteva persoane îi atraseră atenţia. Erau doi băieţi şi două fete. Fiecare in câte două camere. Camera 208 şi camera 119. Ştia numerele acestea, dar nu îşi amintea de unde.

Era ceva ciudat cu copii ăştia. Aveau puteri. Erau ascunse undeva în interiorul lor, iar ea nu îşi putea da seama cum de nu le văzuse până atunci.

Plecă hotărâtă până în biroul lui Ian, de unde alese lucrurile pe care le folosise ultima dată, stiloul lui şi un fel de medalion. Simţea că fuseseră proaspăt atinse, datorită nivelului de temperatură mai ridicat decât al celorlalte obiecte din cameră. Alte şiruri de cuvinte îi părăsiră gura, iar apoi o hartă a lumii apăru de nicăieri. Ca o hologramă, doar că undeva, era un punct roşu luminos. Dăduse de Ian. Dar ce naiba căuta sub pământ şi tocmai în Rusia?

Alte puncte roşii erau pe hartă şi câteva galbene. Fiecare punct roşu avea câte un nume vechi, nume ciudate, unul singur îi atrase atenţia. Alaistair. Era ceva în legătură cu numele acesta. Nu ştia ce, dar voia să afle.

Îşi aminti apoi de semnificaţia punctelor roşii pe o hartă şi de Cercul Închis . Nu avea de gând să apeleze la ei, dar nici nu avea de gând să creadă că existau atâţi de mulţi vampiri, iar ea nici măcar nu ştiuse de existenţa lor până atunci. Unul dintre punctele roşii o făcu pe Ashley să clacheze pentru un moment. Un nume cunoscut, într-un loc cunoscut îi sări în ochi. Era cineva cunoscut, cineva de încredere care era vampir, iar ea nu ştiuse. Stătu timp de mai bine de douăzeci de secunde să realizeze de unde ştia persoana respectivă. Apoi îşi aminti. Mătuşa ei, Adrianne, era vampir.

–          Dianne, nu ai să reuşeşti! Ne va găsi! E ciudată, e mai mult de atât –  e foarte puternică.  Când te va găsi ai să te rogi să nu o fi făcut.

–          Îmi pare rău Ian, dar Dianne doarme!

Şocul de pe faţa lui Ian era groaznic. Cum adică Dianne dormea dacă era în faţa lui, vorbindu-i? Cum se putea întâmpla aşa ceva?

–          Prostii… Dacă Dianne doarme, cum de îmi vorbeşte acum?

–          Pentru că tocmai m-a invocat. Numele meu este … Stheno.

Peştera părea că se micşorează deasupra lui Ian. Credea că nu înţelesese bine. Stheno era sora mai mare a Medusei, la fel ca şi Euryale. Stheno avusese viaţă eternă, sângele ei din partea dreaptă putea să învie şi morţii, pe când sângele din partea stângă putea să omoare totul. O Gorgonă sau acele fiinţe ale căror capete aveau în loc de păr şerpi tocmai fusese invocată. Ian intrase în şoc, nu îşi mai putea aduna gândurile, iar puterile îi secătuiseră. Dianne nu era prostă, iar acesta era doar începutul.

Ashley era în cumpănă. Nu ştia ce ar trebui să facă, cum să ajungă în Rusia atât de repede să îl salveze pe Ian. Viaţa ei era pe cale să se termine când de abia începuse. Un alt şir de lacrimi albastre îi părăsiră ochii negrii. Îşi trecu mâna furioasă prin părul desfăcut şi chiar atunci îşi observă reflexia într-o oglindă de pe peretele opus. Purta o rochie lungă, albă crăpată până sub sâni. Pe dedesubt avea o fustă neagră scurtă, iar piciorul stâng era îmbrăcat într-o şosetă lungă până pe pulpă de culoare neagră. În picioare purta o pereche de cizme largi, la gât avea un medalion identic cu cel pe care îl atinsese Ian ultima dată. Nu ştia cine o îmbrăcase şi nici nu îi păsa, o interesa doar să scape de acolo cât mai repede, mult prea multe amintiri cu Ian invadându-i creierul. Când tocmai voia să iasă dădu nas în nas cu fosta ei profesoară de informatică, după cum îşi amintea.

–          Doamnă Erica, ce surpriză, murmură Ashley care nu avea chef de vizitatori; nici pe departe.

–          Ashley, ai nevoie de ajutorul meu. Ştiu ce s-a întâmplat şi trebuie să îl ajutăm pe Ian, altfel o să regretăm că nu am făcut nimic. Dar trebuie să fii conştientă că Ian nu este tocmai în cel mai bun loc. Este în..

–          Rusia, o peşteră, undeva sub pământ la mare adâncime; am văzut asta.

–          Deci ştii. Bun, atunci o să fie mai uşor.

–          Aa, doamnă Erica, nu credeţi că pentru o simplă doamnă profesoară de informatică aplicată aveţi câteva explicaţii de oferit? Ochii negrii ai lui Ashley strălucind a curiozitate. Era ciudată femeia asta pentru o simplă profesoară asta dacă nu cumva şcoala asta ascundea mai multe decât putea ea să ghicească.

Explicaţiile fuseseră amânate pentru mai târziu printr-un simplu gest cu mâna, evidenţiind importanţa dispariţiei lui Ian. Ashley nu suporta să fie dată la o parte, dar ştia că măcar putea fi ajutată şi fiecare ajutor primit în plus, conta. Mai ales pentru ea care era abia născută şi neobişnuită cu puterile ei. Voia să scape din biroul lui Ian, birou care îi aducea aminte cu fiecare secundă care trecea că trebuie să îl găsească. Ceva rău urma să se întâmple, ceva ce nu putea explica.

Erica, renunţase de mult la apelativul doamna profesoară Erica şi asta numai pentru că o agasa, nu se mai simţea de mult elevă al liceului… de câteva ore, o conduse pe Ashley până în faţa camerei cu numărul 208.

–          Ce căutăm aici? Nu mergeam că îl salvăm pe Ian? Sâsâi Ashley. Nu avea chef de ceartă, dar salvarea lui Ian era cel mai important lucru care trebuia îndeplinit în acel moment.

–          Ba da! Dar spune-mi cum ai de gând să te lupţi cu o gorgonă fără ca măcar să ai câţiva aliaţi? Sâsâi înapoi Erica.

–          Şi crezi că doi puşti o să ne poată ajuta? Şi ce dracu’ e aia o gorgonă? Se trezi Ashley urlând!

–          Taci! Ai de gând să trezeşti tot campusul? Ai să vezi că sunt mai mult decât utili! Acum urmează-mă şi nu mai pune atâtea întrebări! Ce o fi avut Ian să te transforme? Va trebui să îmi plătească pentru asta. Scump! Încheie Erica urcându-şi propriul ton cu câteva octave.

Ashley luă o poziţie defensivă şi începu să mârâie la Erica. Nu îi venea să creadă ce făcea, dar nu mai avea control asupra corpului ei – voia să o facă pe această ştie tot să vadă că nu te poţi juca cu Ian, nici măcar atunci când nu era de faţă, darămite atunci când se afla la mii de kilometrii depărtare?

–          Niciodată. Să. Nu-l. Vorbeşti. Pe. Ian. De. Rău.

–          Calmează-te Ashley! Sau o să te fac să nu îţi fi dorit să te pui cu o vrăjitoare. Eşti de abia născută. Nu ai nici o influenţă asupra puterilor tale, aşa că ai grijă ce spui. Stai în banca ta!

–          Nu. Mă. Provoca. Fu tot ce reuşi să îndruge fără să îi rupă capul vrăjitoarei ăleia mici.

Până la urmă securea războiului se piti şi le lăsă pe cele două să coopereze cât de cât. Înăuntrul camerei se aflau doi adolescenţi. O fată cu părul blond şi buclat şi un băiat cu părul negru. Ashley îi cunoştea pe cei doi. Imagini revenindu-i treptat. Imagini cu ea vorbind cu băiatul cu părul negru, imagini cu ea certându-se cu fata cu părul blond… pe un băiat, atât reuşi să îşi amintească.

–          Nu! Ei sunt, prietenii mei! Damon şi Claire! Articulă Ashley.

–          Poate, dar sunt şi suflete pereche, un fel de fraţi de cruce, sau aşa ceva. Puterile lor sunt ascunse, dar numai împreună le pot scoate la suprafaţă. Ea, de exemplu, este Yang-ul perfect, pe când el, este Ying-ul de care avea nevoie. Împreună sunt cea mai bună armă distrugătoare în masă pe care ai văzut-o vreodată. Puterile lor pot să radă oraşe de pe faţa pământului. Mâinile lor sunt legături sacre. O dată desfăcute şi puterile lor sunt moarte, dar o dată unite nu mai pot fi desfăcute. Explica Erica plină de fericire că în sfârşit putea să îi vadă pe cei doi uniţi.  Atracţia lor a fost puternică încă de când s-au văzut. Nici unul nu realizează cât de uniţi sunt şi cât de mult se iubesc unul pe celălalt. De când a dispărut Ian am fost cu ochii pe toţi cinci. Tu, după ce el a fost luat, ai început să îţi cânţi un cântec pe care ţi-l aminteai, iar ei, arătă spre cei doi dormind împreună, te-au simţit. Amândoi s-au trezit din somnul lor şi te-au jelit. Fără să îşi dea seama cei doi s-au rugat pentru tine, apoi au jurat să te ajute, chiar dacă nu ştiau cine eşti şi de ce suferi.

–          Toţi cinci? Cine sunt ceilalţi doi? Întrebă Ashley făcându-i-se aproape frică să întrebe.

–          Kevin şi Sarah, bineînţeles. Răspunse prompt Erica.

Camera 208 începuse să se lumineze treptat, pesemne că soarele nu întârzia să se fălească pe cer, amintindu-i astfel lui Ashley de cel pe care trebuia să îl găsească. Ochii lui Damon se întâlniră pentru o secundă cu ochii ei.

–          Ashley, doamnă profesoară Erica, ce căutaţi la mine în dormitor. Strigă speriat acesta.

–          Damon, calmează-te! Erica are ceva să îţi spună! Trezeşte-o şi pe Claire.. şopti Ashley.

Când toţi erau treji, inclusiv Kevin şi Sarah, cu toţii se întâlniră în biroul lui Ian. Cineva avea de dat nişte explicaţii şi încă repede.

Ashley înaintase câţiva paşi pentru a începe,dar fu întreruptă de Erica.

–          Lasă-mă pe mine, o să fie mult mai rapid aşa. O încurajă Erica, proptindu-şi mâna pe braţul lui Ashley.

Erica închise ochii şi pentru o secundă toţi se speriaseră. Minţile lor fuseseră unite, călătorind printr-un spaţiu creat de Erica. Era un fel de enciclopedie pe care toţi o urmăreau fascinaţi. Aşa aflară de puterile lor, aşa aflară de Ashley, de Ian, de natura lor. Cu toţi rămaseră şocaţi de puterile lor. Damon şi Claire se strângeau de mână, iar Kevin aproape că sări după scaunul unde se proptise analizându-şi mâinile, verificând dacă avea unghii sau gheare. Sarah era mai mult decât şocată.

Kevin aflase că era vârcolac. Aproape că nu îi venea să creadă de ceea ce era, dar înţeleseseră cu toţii că Ian era la ananghie şi trebuia ajutat.

Sarah era mai diferită. Putea să controleze forţele naturii. Nu contau intensitatea lor, dar avea nevoie de viaţă pentru a le putea folosi la putere maximă. Trebuia să absoarbă energie de la cineva puternic. Şi apoi realiză legătura dintre ea şi Kevin. Avea nevoie de el, pentru că el era mare şi puternic.

Ashley nu se lăsă impresionată de noile descoperiri, ştia de la Ian că vampirii nu sunt singurele creaturi ciudate care mişună printre oameni. Se ridică, totuşi, brusc de pe scaun şi trecu prin faţa fiecăruia, silabisind câteva cuvinte ciudate. Nici ea nu ştiau ce înseamnă, dar ştia că erau talismane de protecţie. Creă astfel în jurul fiecăruia dintre ei un scut invizibil, aşa putea să îi ştie pe toţi în siguranţă. Îi scoase pe toţi afară şi creă un câmp de luptă din nimic. Cu toţii erau şocaţi de puterile ei, mai ales Erica, care era sigură că vampirii, mai ales cei abia născuţi, nu au astfel de puteri după numai câteva ore de viaţă. Urmării totuşi în linişte cum în jurul lor apărea de nicăieri un spaţiu din dimensiunea cealaltă, un spaţiu pe care Ashley îl numi zâmbind câmp de luptă .

–          Aşa puteţi afla în ce constau puterile voastre. Şi eu sunt curioasă, aşa că am să vă analizez din colţul acela. Aveţi grijă totuşi. Nu este un teren de luptă obişnuit. Este o parte din lumea de dincolo aşa că să nu vă miraţi dacă de nicăieri apar creaturi ciudate, monştrii mai exact. Şi ei fac parte din specia noastră, doar că ei sunt monştrii care nu merită să pângărească tărâmul acesta, populat de oameni. În univers există mii de lumi, pe Pământ doar patru. Lumea oamenilor, lumea apelor, lumea de dincolo şi lumea moartă. Dintre toate aceste lumi doar trei au fost explorate de oameni, dar nici un om nu a trăit să povestească mai departe. Lumea oamenilor, este lumea pe care noi, creaturile nopţii sau cei speciali nu avem voie să o pângărim, aşa că aici trăiesc creaturi cu puteri mici, puteri care pot trece de barierele dintre lumi. Lumea apelor, este lumea în care nu a fost niciodată vreun strop de apă; a fost numită aşa pentru că acolo trăiesc doar creaturi ale căror suflete au fost prinse între două lumi, numele de lumea apelor, venind de la lacrimile pe care aceste creaturi le fac jelindu-şi vieţile trecute. Lumea de dincolo, este una dintre lumile în care nici unul dintre voi nu şi-ar dori să meargă. Acolo trăiesc mii de monştrii cu puteri excepţionale, este lumea celor care nu se respectă, o lume a morţilor vii, a creaturilor cu suflet negru. Şi ultima, dar nu cea din urmă, lumea  moartă, este lumea în care ajung sufletele împăcate, liniştite, numele venindu-i de la liniştea deplină de acolo. Niciodată nu ai să auzi vreun zgomot din acea lume. Ashley se trezi, revenind parcă dintr-o transă. Aa, am spus ceva?

–          Pe lângă faptul că ne-ai băgat în sperieţi? Murmură Kevin.

–          Ah, scuze, nu ştiu de unde ştiam toate chestiile alea. Neimportant. Acum vreau să vă văd cum profitaţi de puteri la maximum. Vreau să ştiţi să le mânuiţi înainte să plecăm după Ian….

O pauză făcu loc câtorva lacrimi. Claire şi Sarah alergară spre ea să o liniştească şi deşi observară culoarea ciudată a lacrimilor evitară să o întrebe ceva. Băieţii priveau stânjeniţi spre ea. Nu ştiau cum ar trebui să reacţioneze. Era o chestie între fete cum le numea Kevin.

Ashley tresări din braţele celor două, dându-se câţiva paşi înapoi.

–          Înapoi fetelor! Nu s-a hrănit încă, aşa că daţi-vă la o parte! Sări Erica ca arsă.

–          Nu, nu e asta! Nu îmi este foame, de ce toţi aveţi impresia că am să sar pe voi şi am să vă mănânc? Întrebă Ashley puţin iritată. S-au mutat! S-au mai bine zis, au dispărut din Rusia. Acum sunt în… Antarctica?!? Surpriza din glasul lui Ashley fiind uşor de identificat! Ce naiba caută în Antarctica? Răbufni aceasta!

______________________

Sper sa va placa!!

Rate & Comment!

Theo~

15 thoughts on “Capitolul 4

  1. Wow, din ce in ce mai palpitant 😡 Trec la urmatorul, foarte buna treaba desi sunt comvinsa ca nu mai trebuie sa iti spun…. ii clar ca stii deja :* Pupicii

    Like

    • Multumesc Mary,
      Este o placere sa vad ca din ce in ce mai multe cititoare au pus de o parte masca “invizibilitatii”, facandu’se remarcate! Parerea voastra conteaza! mai mult decat va puteti da seama!
      Pupici,
      Theo~

      Like

  2. a fost tare faza cand a intrat ashley in transa si a zis toate chestiile alea:))
    sper ca ian sa nu pateasca ceva rau:D
    imi place mult ideea ta pentru fic:X

    Like

    • Multumesc Gaby! Sincera sa fiu ideea a venit brusc la una din orele de informatica aplicata. I-am impartasit’o colegei mele de banca si ea a zis ca e interesanta.. la inceput am fost putin sceptica pentru ca nu stiam daca voi face fata la doua (de fapt trei :-”) ficuri de o data, dar se pare ca am reusit pana acum. de altfel, la inceput mi se tot invarteau ideile in cap, nu stiam care ar merge…cum ar merge s.a.m.d. dar cand am transformat’o pe Ashley (multe din voi zicand k e prea devreme), am realizat ca de fapt nu asta urmaream, ci urmaream o actiune mult mai complexa, care sa imi permita sa va tin in suspans si sa va fac sa va intrebati cat mai mult. de exemplu nu v-ati intrebat cat va mai rezista Ashley fara hrana?
      hehehe, o sa aflati pe parcurs, pana atunci multumesc ca imi cititi munca!
      Theo~

      Like

    • Hello!
      Iti multumesc ca ai lasat comentariu la fiecare capitol pe care l’ai citit pana acum. Apreciez asta!
      Si iti multumesc si pentru laude, caci pentru voi, cititoarele, fac asta! Daca nu ati fi voi, cel mai probbail ca nu as mai scrie. Dar vreau sa imi dau frau liber imaginatiei si sa o impartasesc cu voi. iar eu cred, ca fiecare dintre noi are un sambure de scriitor in el, fiecare il exploateaza cum vrea, eu am ales sa il exploatez in folosul vostru!
      pupici,
      Theo~

      Like

  3. oau….adica “oau”…I mean “oau”…I mean “holy jeeeeessus”….:|
    eee suuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuper.
    atatea imagini, atata magie, atata mitologie….atata imaginatie…oau….e minunat…un fel de wonderland intr-o varianta mai hard si mai intunecata )…astept sa vad ce mai izvoraste din capsorul ala plain de idei minunate >:D<

    Like

  4. FOarte interesant! Multe informatii intr-un timp foarte scurt. Te poate incarca negativ sau pozitiv. Eu am fost incarcata pozitiv. Foarte frumos si sper ca Ian sa apara curand langa ea pt ca le sta foarte bine impreuna:*

    Like

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s