Someone Like You

Elena Gilbert mergea către pensiunea fratilor Salvatore. Îl căuta pe Stefan, ei avuseseră un fel de…ceartă noaptea trecută. Elena credea că o să-l prindă pe Stefan, sărutând altă fată si ea i-ar fi dat papucii. Dar în dimineata asta, ea a primit un mesaj de la el, unde îi explicase întreaga situatie.

 

Pantofii ei lăsau mici urme pe pavajul ce ducea către pensiune. Păsările cântau printre copaci, iar Elena respiră acel miros de iarbă proaspăt tăiată. Era Primăvară, si toate florile, copacii începeau să înflorească în Mystic Falls. Apropiindu-se din ce în ce mai mult de usă, Elena observă că aceasta era întredeschisă. Alergă spre ea si o deschise.

 

Totul era linistit, ba chiar mort în casă, arăta cum că Damon si Stefan au abandonat-o definitiv. Pe masă stăteau multe cărti deschise, ale lui Damon, bineînteles. Elena stia că el nu poate dormi fără să citească o carte bună înainte. Se îndreptă către teancurile de cărti să vadă ce se ascunde printre ele. Prima era Romeo si Julieta, Elena nu s-ar fi asteptat la asta din partea lui. A doua era Amurg, stia că o urăste chiar prea mult. El spunea oamenilor că o citeste doar pentru a râde de impresiile ”acelei femei” asupra vampirilor. Zâmbi, în timp ce urca la etaj.

 

Usa camerei lui Stefan era larg deschisă, arătând dezordinea dinăuntru. Foarte ciudat pentru Stefan, el era mereu ordonat si atent. Dar Elena stia că avea multe pe cap în ultimul timp. Evident, Stefan nu era nicăieri de găsit în casa aia, așa că Elena coborî si dând să plece, ceva îi atrase atentia.

 

De asemenea, si usa dormitorului lui Damon era deschisă. Elena se uită în jur, doar ca să se asigure  că nimeni  nu era prin preajmă si păsi în cameră. Părea exact asa cum si-o amintea, de atunci când Rose era bolnavă. Tot lemnul închis la culoare, patul cel simplu, singura carte de pe noptieră. Dar ceva era diferit, era ceva nou. Se uită în jur si văzu ceva nou în biblioteca sa. Nu era prea plină, dar avea un raft plin de…

 

Nu, se gândi Elena, jurnale?

 

Ea nu a putut rezista tentației. Se uită la datele însemnate pe ele. Cea mai recentă era din 2009, asa că Elena se gândi să arunce mai întâi o privire acolo. Asezându-se pe cearceafurile albe ale patului, începu să citească.

 

Dragă Jurnalule(Journal),

 

Fratele meu Stefan îmi spune de ani buni să-mi fac un jurnal, dar întotdeauna i-am spus că jurnalele sunt pentru fete. Dar de ce am început să scriu unul, te întrebi? Ei bine, mai întâi, esti un JURNAL(journal), nu un diary,te-ai prins? si, mi s-a spus că în Mystic Falls e o fată. Seamănă exact cu Katherine, dar trebuie să fiu sigur. Dacă era Katherine, as fi plin de fericire, lucru care nu l-am mai simtit de ceva timp.

 

Am nevoie de cineva acum. Am hoinărit secole prin lume, mimând zâmbete, râsete, fericire, în tot acest timp. Pur si simplu, am nevoie de cineva, căruia să-i pese de mine, să-mi arate că există ceva pentru care meriti să trăiesti.

 

 

Elena era ocupată si a continuat să citescă, dând pagina mai departe. A făcut-o cu delicatete, mereu a simtit că un jurnal era un lucru pretios, era emotiile, gândurile si sentimentele unei persoane, toate asezate cu grijă pe hârtie. Trebuia să fie precaută.

 

 

Dragă Jurnalule,

 

 

Am întâlnit fata, iar ea nu este Katherine. Ea este cu mult mai bună, mai pură, mai drăgută. Nu am întâlnit niciodată în viata mea cineva ca si Elena Gilbert. Mă simt asa de diferit în preajma ei, spre exemplu, nu mai vreau să ucid, sau să fiu monstrul care sunt. si îmi doresc să nu fi fost, îmi doresc să fiu îndeajuns de bun pentru ea. Dar ea mai degrabă l-ar avea pe fratele meu.

 

Mereu e Stefan care ia fetele, salvează ziua, el e tipul pe care toată lumea îl adoră. Eu sunt doar cel care stă în spate si priveste. De fiecare dată când încerc să ajut, sfârșsesc fiind monstrul. E ca si cum tot ce ating se transformă în praf.

 

Tot ce îmi doresc este să o am pe ea, cred că m-am îndrăgostit. Tipic, sunt îndrăgostit de fata pe care niciodată nu o voi putea avea.

 

Elena începu să se simtă incomfortabil, așa că luă un alt jurnal. Alesese 2010-2011. Dăduse paginile până la sfârsit, în orice caz.

Dragă Jurnalule,

 

 

Ce am făcut? Elena mă urăste, totul din cauza lui Katherine. Am lăsat-o să se apropie de mine, si cât pe ce l-am ucis pe fratele Elenei. Îmi doresc să mă întorc înapoi, să repar ce am făcut, pentru că ea nu îmi va accepta scuzele, oricum as formula. Nu-mi vine să cred că am dat-o în bară din nou, pe lângă faptul că nu o pot avea, acum nu-mi va mai vorbi niciodată.

 

Chiar o iubesc jurnalule, mai mult decât mi-am imaginat că pot iubi pe cineva. O iubesc atât de mult, încât mă omoară de fiecare dată s-o văd cu Stefan, inima mea se sparge de fiecare dată când stiu că nu o voi avea niciodată.

 

 

Inima Elenei începu să bată mai tare după ce citi pagina. Dădu câteva pagini mai departe.

Dragă Jurnalule,

 

 

Azi am încercat, chiar am încercat. Elena a fost răpită, deci eu si Stefan am plecat să o căutăm, si să o salvăm. După ce am găsit-o, am crezut că asta este, am crezut că va veni, alergând în bratele mele si îsi va mărturisi dragostea pentru mine. În schimb, ea a fugit în bratele lui Stefan, iar eu am rămas să privesc, încă o dată.

 

Am încercat să ascund felul cum mă simteam, prefăcându-mă că sunt acel zid de piatră, pe care lume crede că sunt. Dar am făcut-o repede, am revenit la starea mea obsnuită de răceală.

 

Când am ajuns acasă, ceva nu era în regulă. M-am dus la ea acasă…

 

Subit, o amintire a început să strălucească în capul Elenei:

Elena merse în camera ei,unde îl găsi pe Damon stând acolo. ”Drăgute pijamale”, murmură, zâmbind răutăcios.

”Sunt obosită, Damon!” replică Elena, cum Damon veni spre ea.

 

”Ti-am adus asta”, zise el, ridicând mâna pentru a-i arăta colierul cu verbină.

 

”Am crezut că l-am pierdut”, spuse încet ea. ”Multumesc!”, răspunse, întindându-se pentru a lua colierul, dar Damon nu o lăsă să-l ia. ”Te rog, dă-l înapoi!”

 

”Mai întâi, trebuie să-ti spun ceva!” replică Damon nervos. ”No.no.no”, zise, dând din cap și ținând mâna la distantă. ”Am nevoie să spun asta, tu ai nevoie s-o auzi.”

 

El se apropie, uitându-se fix în ochii ei, parcă vrând să găsească ceva înainte s-o spună.

 

”Te iubesc, Elena!”. Damon zâmbi putin. ”Dar din cauză că te iubesc, nu pot fi egoist cu tine.” Elena putu vedea emotia din ochii lui, iar el părea gata să plângă.

 

”Si de ce nu poti să stii asta… Pentru că nu te merit. Dar fratele meu da!”

 

Acum, ochii lui Damon erau plini de lacrimi, asa si ai Elenei. Se aplecă să-i sărute fruntea, iar Elena simti o lacrimă pe fata sa.

 

”Doamne, mi-as dori să nu trebuiască să uiti asta!” zise el, dându-i o suvită de păr de pe fată. ”Dar trebuie.” Încă o lacrimă i se rostogoli pe fată, înainte să o influnteze si să nu-si mai amintească nimic din ce tocmai s-a întâmplat.

 

Elena simti lacrimi curgând pe jurnalul lui Damon. Cum putea să nu-ti amintească? Cum de s-a lăsat pe ea însăti să uite? si ea îl iubea pe Damon, nu conta că îl însela pe Stefan.

I-am spus,jurnalule, i-am spus sentimentele mele, i-am spus cum nu o voi putea avea vreodată, cum nu o merit. Dar m-am speriat, în timp ce ea se uita la mine, asa că am influentat-o. Am făcut-o să uite. Iar acum nu va sti niciodată de iubirea mea pentru ea.

 

Mă simt asa de singur, jurnalule. Nu am la cine să apelez, toti cred că sunt un monstru. Dar nu sunt, îmi pasă. Îmi pasă al naibii de mult, încât mă doare, mă ucide. Am plâns, stii, când i-am spus. Nu ar trebui să-ti spun asta, dar plâng des în ultimul timp.

 

Nu vreau să mă simt asa! Vreau să scap de acel întrerupător de care toti zic că vampirii au. Dar nu îl găsesc. Nu îl găsesc, sau doar mi-e prea frică să o fac. Nu sunt sigur. Tot ce stiu e că nu mai vreau să mă simt asa, vreau ca ea să mă iubească.

 

 

Elena scăpă jurnalul lui Damon pe jos si fugi din cameră. Trebuia să-l găsească, să-i spună ce simtea. Îl iubea si acum o stia, dar în tot acest timp îl consideră un monstru, totusi cu momentele sale. În adâncul ei, stia că era ceva între ei doi. În sfârsit, si-a dat seama.

 

Fugind pe scări, auzi ceva din sufragerie. Un bărbat cânta. Se opri, si merse încet în jos pe scări, apoi se uită pe după colt în sufragerie. Voia să alerge spre el imediat, dar l-a ascultat în continuare cum cântă, avea o voce minunată.

 

 

Am hoinărit prin prejur, Mă uitam în jos la tot ce vedeam

Fete pictate umplu locurile unde nu pot ajunge

Stii că pot să folosesc pe cineva

Stii că pot să folosesc pe cineva

 

Pe cineva ca tine si tot ce stii si cum vorbesti

Nenumărati îndrăgostiti sub acoperire pe stradă

Stii că pot să folosesc pe cineva

Stii că pot să folosesc pe cineva

Cineva ca tine

 

Afară în noapte în timp ce tu trăiesti la maxim, eu dorm

Purtând războaie să zgudui poetul si măsura

Sper să te facă să observi

Sper să te facă să observi

 

Pe cineva ca mine, pe cineva ca mine…

 

Elena nu mai putea suporta. Alergă spre Damon, punându-si mâinile în jurul gâtului său, apoi cei doi căzură pe podea în urma impactului. Ea râse, ajungând deasupra lui, Damon îi zâmbi, dar arăta foarte confuz.  Elena rămase deasupra sa pentru un timp, uitându-se la cum starea de spirit îi afecta culoarea ochilor. Dacă era fericit, ei erau strălucitori, deschisi, albastri, asa cum erau si acum. Dacă era înfometat, erau rosii. Dacă era trist, erau aproape gri.

 

”Îmi explici de esti deasupra mea?” întrebă Damon, în timp ce îi dădea o suvită de păr după ureche. ”Nu că m-ar deranja.”

 

”Pentru că si eu te iubesc!” sopti Elena si îl sărută usor. Damon zâmbi, asa făcu si Elena.  ”Asteaptă”, zise Damon când Elena se dădu jos de pe el si se asezară pe canapea. ”Ce te-a făcut să-si amintesti?”

 

Dintr-o dată, Elena rosi si zâmbi putin. ”ti-am citit ”jurnalele” ”. S-a asigurat să pună ghilimelele de rigoare în jurul cuvântului acela. ”În tot acest timp, erai atât de trist, atât de singur, nu am stiut. Îmi pare rău!”.  Ea se apropie, iar el îsi puse bratul în jurul ei.

 

”E în ordine acum, Elena. Am tot ce îmi doresc chiar aici!”. El zâmbi din nou, iar Elena râse la faptul că Damon Salvatore din toți oamenii era atât de moale. ”Stai, mai e doar…un lucru.”

 

”Orice”

 

”Elena Gilbert”, zise Damon, ajungând din nou pe podea, dar de data asta într-un genunchi. Elena răsuflă, era el pe punctul de a… ”Vrei să fii iubita mea?”

 

Elena râse si îl îmbrătisă din nou, iar acum erau amândoi pe podea.

 

”Bineînteles!!”

 

 

 _____________

Traducator: Andrutza