Capitolul 17

_____________________________________________

Se pare ca am ajuns la sfarsitul povestii noastre. Ashley s-a dovedit a fi o fiinta ciudata, luptatoare, puternica, indestructibila! Dar cum orice lucru care un sfarsit, se pare ca si munca mea in a mai modela vietile unui astfel de personaj s-a terminat. Mi-a facut placere sa calatoresc cu aceste personaje pe taramuri care nici macar nu stiam ca exista, in locuri de care nici nu mai auzisem vreodata! Sper ca si voi sa fi simtit ceea ce am simtit eu!

Pupici,

Theo~

_________________________________________

_________________________________

_________________________

_________________

Capitolul 17

Cum puteai să te trezeşti că totul este greşit, apoi să vezi corpul de lângă tine şi să îţi dai seama că tot ce ai făcut până acum a fost să păstrezi acel trup lângă tine, pe vecie.

Ashley se trezise din inconştienţă doar pentru că propriul ei trup se lupta cu ferocitatea de a aduna cât mai mult sânge, înainte să facă oribila prostie de a devora întreaga planetă. Se simţea puternică, poate nu atât de puternică, dar incontrolabil de puternică. Îşi atinse din greşeală buzele şi atunci observă fermitatea lor. Calmul lor zbârcit într-un surâs.

Mâinile ei se stingeau împreună la capătul degetelor ei. Simţea nevoia să sfâşie, să distrugă trupul acela, tocmai pentru că o făcea să simtă deja căldura lichidului prelingându-se pe gâtul ei.

Ochii lui Ian erau încă închişi, dar ea simţea – ştia! Era groaznic să îţi vezi iubirea vieţii întinse lângă tine şi să te crezi într-un univers paralel doar pentru că totul se stingea în jurul tău. Nu, nu era sfârşitul lumii încă o dată, era doar ea simţind că poate duce acest gând la îndeplinire.

Se plesni peste faţă şi atunci ochii lui Ian se deschiseră brusc.

–          S-a întâmplat ceva? Întrebă el luând-o în braţe, dar Ashley era într-o stare de nedescris. Nu putea să scoată zâmbetul de pe faţă, ci doar să privească în gol inaptă de a răspunde.

Atinse mâna lui Ian şi o împreună cu a ei, dar parcă şi asta făcea totul parcă şi mai uşor de distrus. Buzele lui parcă emanau căldura de care avea nevoie Ashley, dar în cantităţi mici. Era posibil măcar aşa ceva?

Se întoarse din poziţia de şezut pe care o adoptase, neştiind cum făcuse asta, şi îl privi în ochi pe Ian. Oceanele lui parcă se luptau cu o furtună pe care nici măcar omenirea nu o putea suporta. Îi atinse cu cealaltă mână obrazul şi atunci îşi reveni.

Era din nou Ashley, fiinţa drăguţă care îşi ajuta mereu prietenii, tipa care nu suporta să fie subiect de batjocură, tocilara care de acum era profesoară. Îşi aduse buzele mai aproape de ale lui Ian şi apoi îl sărută.

Dacă şocul  lui Ian ar fi putut să fie plătit, ar fi avut o avere. Nu se aştepta la asta, se aştepta să o vadă rupându-i capul, dar îşi pusese viaţa în mâinile lui. Dar asta?

–          Mi-ar plăcea să mă trezesc aşa în fiecare dimineaţă, comentă el.

–          Eu nu! Ian, nu mă controlam. Vroiam sânge! Ian, ce este în neregulă cu mine? Întrebă speriată Ashley.

–          Eşti vampir, normal că vroiai sânge? Întrebă sceptic Ian.

–          Nu! Nu înţelegi! Niciodată nu am vrut sânge, niciodată nu m-am hrănit pentru că aşa trebuia, ci pentru că eram prea slabă, iar asta mă determina să îmi dau seama că îmi e foame! Ce e în neregulă cu  mine? Repetă aceasta întrebarea de parcă era cel mai oribil monstru pe care îl întâlnise vreodată!

–          Nu ştiu. Fu răspunsul simplu al lui Ian.

Nu mai auzise niciodată de arriene care să se regenereze, darămite să revină din universuri paralele şi să revină într-un trup total nou? Îi plăcea de noua Ashley, era tot Ashley. Putea să aibă şi două capete pentru el tot Ashley ar fi fost. Ştia încă de când o văzuse că o mai întâlnise undeva, dar apoi îşi dăduse seama după felul cum se juca cu mâncarea. Şi ea făcea la fel când se concentra pe altceva. Înainte făcea asta pentru că probabil nu dădea de cap la o problemă de matematică, dar acum o făcea pentru că probabil vroia ca el să nu o recunoască.

Îi ridică faţa pierdută în gânduri şi o sărută. Ce era de făcut? Să îi spună că nu ştia? Nu putea să facă asta, trebuia să o aline. Să fie acolo pentru ea.

Ashley îi împletici degetele în jurul părului lui şi îl trase mai aproape, dacă asta era posibil în vreun fel. Într-un sfert de secundă Ian era deasupra ei jucându-se cu buzele ei, apoi cu gâtul ei, apoi cobora din ce în ce mai jos. Dar mâna împleticită în cearşafuri a lui Ashley îl opri.

–          Vreau să fac un duş mai întâi. Nu pot să te las să faci asta până nu ştiu ce se întâmplă!

Geamătul de exasperare a lui Ian făcu patul să tremure. Era un vampir, unul excitat, iar arriena lui preferată îi spune că nu acum?

Într-un final se retrase şi se aşeză pe marginea patului. O privi pe Ashley cum coboară din pat, câte un picior pe rând şi păşeşte agale spre baie. Îşi propti capul în mâini şi apoi lăsă să îi scape un oftat.

–          Eşti conştient că te aud, nu? Se auzi vocea ei de partea cealaltă a uşii.

–          Da, dar nu îmi pasă! Înţelegi? O să o contactez pe mătuşa ta, să vadă despre ce e vorba! Termină acesta.

–          Bine. Supără-te! Dar nu pot! Ian, nu ştiu ce sunt! Am revenit din Iad – la propriu – şi acum descopăr că nu-s chiar atât de normală! Nu că aş fi fost normală vreodată! Arrienă, vampir, arrienă-vampir, super-puteri, puteri şi mai super, apoi o poftă de care nu aveam habar! Ce sunt? Întrebă cu o ultimă suflare aceasta înainte să se prăbuşească pe podeaua rece a băii. Se sprijinise de uşă, dar suportul acesteia nu era chiar atât de eficient.

Ian auzi bufnitura şi deschise cu super-viteză uşa găsind-o pe aceasta inconştientă acolo.

–          Ashley? Scumpo! Ashley!!!!! Eşti tot tu! Ashley, nu mă părăsi, nu din nou! Nu acum! Nu după ce abia ne-am regăsit! Ashley…

Dar cuvintele lui nu puteau străbate învelişul care o acoperea pe Ashley. Acel văl sinistru dintr-un cimitir care e bântuit, din care o dată intrat era greu să găseşti o cale de scăpare. Inconştienţa o acapară din nou pe Ashley, dar aşa cum ar spus chiar ea: inconştientă pe dinafară, înăuntru o luptă cu un singur sens.

***

Dacă asta reprezenta detaşarea de lume, Ashley nu o plăcea. Corpul ei se simţea de parcă ar fi vomitat o săptămână, iar acum nici măcar apa nu îşi  mai putea găsi locul în stomacul ei făcut praf. Era învăluită de întuneric, dar apoi o lumină orbitoare apăru de nicăieri. Nu era o formă, doar o strălucire enervantă care te-ar fi trezit şi din somnul de apoi. Ashley încercă să o atingă, dar trupul cel nou nu o lăsa. Parcă era prinsă de ceva, dar nu ştia de ce. Lumina se apropie şi mai mult şi începu să îi fredoneze cântecul ei preferat de leagăn.

–          Mama? Întrebă speriată vocea acesteia.

Nimic. Vocea continua să fredoneze. Când ajungea la partea care o făcea mereu pe Ashley să plângă de fericire se opri. O mână ieşi din lumină şi îi mângâie faţa. Era acelaşi miros de prăjiturele care o înconjura pe mama ei, ori de câte ori era în preajma bucătăriei.

–          Mamă! Striga secătuită de puteri aceasta. Mamă, nu  mă părăsi! Nu din nou, te rog revin-o lângă mine. Strânge-mă din nou în braţele tale calde! Plângea Ashley.

–          Scumpa mea, răspunse vocea, îmi este atât de dor de tine. Aş vrea să pot, dar timpul meu este limitat, nu pot să stau cu tine decât puţin. Eu am fost cea care ţi-a creat pofta! Trebuia să te trezesc într-un fel în care nu o mai făcuseşi niciodată, punându-ţi astfel trupul în gardă. Ceea ce am făcut pentru a te aduce aici te-ar fi omorât într-o clipă dacă nu ai fi fost pregătită! Îmi pare rău pentru asta, dar draga mea, am venit să îţi dau binecuvântarea mea. Trebuie să fi fericită, scumpo! Ai salvat lumea, i-ai salvat pe cei dragi ţie, te-ai salvat pe tine, l-ai salvat pe Akuma. Eu, sunt bine. Sunt într-un loc unde totul este posibil! Lumea aceasta, mi-a acaparat sufletul imediat după ce am.. murit – vocea rosti repede cuvântul, trecând la următorul în fracţiuni de secundă – la început am fost speriată, dar apoi am văzut lumina pe care mi-o oferea şi am acceptat. Ştiu că nu o să poţi fi niciodată aici, dar eu te voi veghea aşa cum pot, draga mea! Eşti diferită în exterior, dar în interior eşti tot tu Ashley. Eşti exact fetiţa mea scumpă pe care am să o iubesc întotdeauna! Termină vocea şi începu să se îndepărteze, dar nu înainte de a săruta obrazul plin de lacrimi a fiicei sale.

***

Conştiinţa prelua încetul cu încetul trupul lui Ashley. Auzea voci în jurul ei, dar nu putea să le distingă, de parcă se afla sub apă. Încercă să îşi deschidă gura, dar aceasta nu făcu decât să se strâmbe puţin lăsând un geamăt de durere. Nu o durea o parte anume, ci întreg corpul. O mână se împletici şi o ridică, chiar la timp pentru a vomita sângele pe care îl băuse probabil cât fusese „stinsă”.

Vocea lui Ian îşi făcu apoi loc prin ceaţa aceea care îţi înconjoară creierul după ce te trezeşti dintr-o beţie!

–          Sunt mahmură! Spuse aceasta mai mult ca pe o afirmaţie decât ca pe o întrebare.

–          Da, îi răspunse totuşi Ian. Nu ştiu cum reuşeşti să mă surprinzi tot timpul!

–          Nici eu! Răspunse aceasta. Se poziţionă mai bine pe tăblia patului şi apoi privi covoraşul pe care îl umpluse de sânge. O pereche de mâini micuţe se încolăciră în jurul ei, strângând-o protectiv la un piept plat.

–          Las-o uşor, Eileen! Nu şi-a revenit încă!

Eileen? Eileen? Nu se poate!

–          Mamă? Se sparse vocea lui Ashley. O fiică cu două mame!

–          Chiar eu scumpo! Bine ai revenit! Îmi pare aşa de rău! Dacă mi-ai fi spus că eşti tu, te-aş fi prevenit! Dar nuuu, tu preferi să vi aici şi să o faci pe noua profesoară de matematică! Se rupseră vorbele acestea într-un plâns isteric ca de fetişcană.

Dar când Ashley se dădu în spate văzu că Eileen chiar era o fetişcană. În spatele ei erau cei patru regi – Cercul Închis – în frunte cu mătuşa ei, apoi prietenii ei, Erica, Dante şi Leon. Lacrimile se iviră din nou pe obrajii ei. Albastrul intens al acestora pătând cearşafurile albe.

–          Ian, ai grijă la lacrimi. Îl preveni Ashley. Sunt din praf de stele pur şi s-ar putea să îţi lase cicatrici pe care să nu le mai poţi vindeca niciodată! Nu vreau să mori, îngână aceasta.

Toţi ochii o priveau apoi izbucniră cu toţii, urlându-i cum de putuse să le facă una ca asta! Vampirii se retrăgeau departe de lacrimile ei – privind-o încă, dar Sarah, Kevin, Damon şi Claire erau cu mâinile în jurul ei, strângând-o în braţe atât de tare încât dacă ar fi avut nevoie de oxigen constat s-ar fi sufocat. Le răspunse tuturor prin simpla mângâiere a lor. Se reuniseră. Cu toţii ştiau că e ea! Cu toţii o iubeau, ea îi iubea pe toţi.

–          Să nu mai faci niciodată asta! Comentă cu lacrimi încă în ochi Claire.

–          Promit! Spuse dând din cap spre toţi.

Imposibilul se produsese din nou. Îi recăpătase pe toţi, îi avea pe toţi, îi iubea pe toţi, iar ea era iubită de toţi.

Ian îi ştersese lacrimile cu un şerveţel apoi se încolăcise în dreapta ei, cu braţul ei masându-i umerii. Era aproape de el. închise ochii şi apoi îi deschise la fel de brusc:

–          M-am întors! Fu tot ce spuse, căci atunci cu toţii o îmbrăţişau şi îi spuneau că o plânseseră atât de mult încât uitaseră cum era când ea era în viaţă! Îi strânse pe toţi la pieptul ei şi îi sărută pe toţi pe obraji. Nimic nu reprezenta fericirea mai bine decât o cameră cu cei pe care îi iubeşti şi priviri pline de căldură.

***

Ziua trecu încet, dar plină. Ashley îşi vizitase tatăl, îi povestise totul, apoi se trezi cu o reacţie la care nu se gândise niciodată. O strânsese în braţe şoptindu-i că ştia el că nu e moartă, ştia el că era ceva mai presus de înţelegerea noastră – a oamenilor, cum numise el totul. Era fericit că ea era înapoi, că totul va fi bine. O acceptase rapid, de parcă fusese aşa tot timpul.

Ian era acolo lângă ea, iar ea lângă el. Era fericită! Era tot ceea ce îşi putea dori vreodată! Noaptea îşi făcu loc, desenând cu întunericul ei puncte de lumină pe cer.

Totul era de acum terminat. Nu mai exista decât fericirea lor pură. Totul avea să reziste până la sfârşitul pământului. Un final fericit!

Sfârşit!