Capitolul 7

                                           

Capitolul 7 – Stele nu mor niciodată

 

 

S-au depărtat unul de celălalt atunci când nu mai aveau aer. Cel puţin ea nu mai avea aer. S-au privit în ochi şi şi-au dat seama că simt ceva. Erau atât de atraşi unul de celălalt, încât nu au auzit că ceva se apropie de ei.

– Măi, mai. Deci Ray are prietenă. Sau mai bine zis, încă o victimă?

James? Ce făcea aici? Acum?

– James?

– Văd că m-ai recunoscut, prietene!

– Tu eşti cel care mi-a luat umanitatea doar de dragul distracţiei. Eram doar un adolescent care te credea prieten! Cum aş putea să te uit?

Alice se uita confuză la cei doi. Vroia să se pună între ei şi să îi oprească. Nu vroia ca el să sufere. S-a ridicat şi s-a pus între cei doi.

– Alice! Te rog să nu te bagi. Este periculos! Mergi înăuntru! ACUM!

– De ce nu o laşi să stea cu noi? Sângele ei miroase chiar foarte bine…

– Nu am să te las nici măcar să o atingi! Numai să te apropii de ea!

– Mă faci să râd. Chiar crezi că nu pot să îi beau sângele?

Abel, căci acesta era numele lui adevărat, iar James era singurul care îl ştia, l-a împins cu putere de zid după care a luat-o de umeri pe Alice. Şi-a apropiat gura de gâtul ei, dar chiar atunci a simţit ceva în spatele lui. Era ceva care i-a îngheţat tot trupul. Un ţăruş de lemn?

– Stai departe de ea! Sau data viitoare voi nimeri inima şi voi avea şi cu ce să îţi dau foc!

– Ha! Asta nu m-a înfrânt! Ne vom revedea cât mai curând, sau poate ne vom revedea numai noi doi! Şi a arătat spre Alice.

Apoi a dispărut în secunda doi. El a luat-o şi a dus-o în cameră. A lăsat-o să facă o baie, dar când s-a întors avea pregătită pe pat mâncarea. Dar unde era el? A mâncat după care şi-a îmbrăcat noua pijama. Exact atunci a intrat.

– Eşti bine? Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat! Nu o să îl las ca să te mai atingă! Îţi promit!

Faţa lui era plină de ură şi răceală.

– Cine este el? Şi ce ţi-a făcut? Asta dacă vrei să îmi spui.

– S-a întâmplat acum mult timp. Eram în primul an de facultate. M-am împrietenit cu el. Părea să înţeleagă tot ce îi povestesc, să îmi fie alături mereu. Eram buni prieteni, sau aşa credeam eu, până când într-o seară, când am venit de la o petrecere, mi-a spus că este vampir. Am crezut că este beat şi glumeşte. Dar apoi, m-a transformat în ceea ce sunt acum. Mi-a luat umanitatea şi tot ce aveam mai de preţ! Am plecat din acel oraş şi m-am mutat aici. Viaţa mea nu a fost atât de uşoară, nu am mai cunoscut pe nimeni care să fie alături de mine. Asta până te-am întâlnit pe tine!

Ea a roşit şi s-a uitat în altă direcţie.

– Ce s-a întâmplat? Te simţi rău?

– Nu, nu! Sunt bine!

– Iar tu? Tu ai fost abandonată?

– Da! Nu le-a păsat de mine! Sunt un nimeni! A început să plângă.

– Nu! Tu nu eşti un nimeni! Tu eşti un înger pentru mine! Tu ai ceva special faţă de ceilalţi! Să nu mai spui aşa ceva niciodată!

A luat-o în braţe şi a cuprins-o cu multă dragoste.

– Este târziu. Ar trebui să dormim!

Ea a adormit în braţele lui. De dimineaţă când s-a trezit, razele blânde ale soarelui în mângâiau corpul. El nu mai era. Era singură. S-a trezit şi s-a îmbrăcat, după care şi-a făcut ceva de mâncare. El stătea acolo şi o aştepta.

– Bună dimineaţa rază de soare! Cum ai dormit?

– Mai bine ca niciodată!

– Vrei să mergem puţin la o plimbare?

– Da! Chiar mă gândeam să ieşim puţin în oraş.

A luat-o de mână şi au mers la maşină. Avea o maşină după care toate fetele se uitau. Dar lui nu îi pasă. A dus-o în parc. S-au aşezat pe marginea fântânei arteziene şi au început să vorbească. Însă ea s-a lăsat pe spate şi a căzut în apă.

– O doamne! Ce am făcut!

– Stai să te ajut!

A luat-o de mână, dar ea l-a tras şi pe el în apă. Erau numai ei doi în parc, deoarece acolo nu mergea multă lume. S-au sărutat după care a luat-o în braţe şi a dus-o până la maşină.

– Nu mă pot urca! Aş face un dezastru în maşină!

El a început să râdă.

– Se usucă. Stai liniştită. Haide urcă, trebuie să ajungem cât mai repede acasă ca să nu răceşti.

Când au ajuns acasă ea a mers în baie să se schimbe. Şi-a luat o rochiţă până la genunchi cu breteluţe, şi şi-a prins părul într-un coc ciufulit. Când a ieşit, el stătea într-o pereche de pantaloni de stofă negri. Avea un corp prea perfect pentru a fi real. Ea a rămas în tocul uşii, iar el s-a uitat ciudat la ea.

– Ce s-a întâmplat?

– A.. aa…n.. nimic!

– Ahaa?

– Eu merg ca să pregătesc cina! Sper că îmi iasă ceva care poate fi mâncat!

Au început amândoi să râdă. Ea a mers şi a decis să facă pui şi nişte suc de portocale. El a venit şi a luat-o în braţe, Alice dând drumul portocalei pe jos. Era ciudat că se găsea mâncare într-un loc ca acel ospiciu, dar Abel făcea tot posibilul să o ştie în siguranţă.

– Ah! Te rog, te rog lasă-mă jos!

– Şi dacă nu vreau? Ce îmi faci?

– Aş putea face asta?

Atunci s-a întins spre el şi l-a sărutat cu pasiune. Asta până când au simţit că miroase a ars. Ea a sărit alarmată din braţele lui.

– Nu, nu, nu, nu, nu! Puiul meu! NUUU!

– Stai liniştită draga mea!

Când l-au scos, puiul era ars în totalitate, şi nu mai putea fi mâncat.

– Nu mi-a ieşit!

– Nu este nimic! Ce făceam? A da… asta!

A luat-o şi a sărutat-o din nou. Chiar şi inima lui care nu bătea, acum începea să bată! Din iubire pentru ea!

– Se pare că în această seara bem numai suc de portocale.

– Nu fi rău! Din cauza ta să întâmplat asta! Dar au mai rămas nişte chifteluţe de ieri!

– Ei bine… eu nu prea mănânc de astea. Dar pentru că le faci tu, aş mânca orice.

Au mâncat după care au mers la culcare. Abel oricum nu dormea, dar ieşise – spre dimineaţă să ia o gură de aer. Când s-a întors ea nu mai ea.

– Alice? Alice unde eşti? I-a simţit mirosul, dar era la vreo câţiva kilometri de el. Cum naiba ajunsese acolo?

S-a urcat în maşină şi a plecat după ea. Era într-o casă părăsită de prin anii 1767. A intrat încet, şi a văzut-o. A încremenit imediat. Era lângă un zid întinsă pe jos.

– Prietene, te aşteptam de o vreme.

Vocea lui James a răsunat în cameră. Alice a ridicat privirea. Faţa îi era palidă şi umedă de la lacrimi.

– R.. Ray…

El l-a luat pe James de gât şi l-a trântit de un alt zid. S-a dus repede la Alice şi a văzut că era pe moarte. Singura ei şansă era să fie transformată. Dar nu putea face aşa ceva. Ştia ce înseamnă să îţi fie luată umanitatea… După două secunde a simţit o durere îngrozitoare şi el se afla pe jos. James era lângă gâtul lui Alice. Dacă era să fie transformată, măcar să fie transformată de el, nu de James.

– Las-o în pace sau vei regreta.

James a început să râdă cu zgomot şi i-a dat drumul lui Alice care a căzut la pământ ca o floare ofilită. A început să se lupte cu James. A luat un ţăruş şi i l-a înfipt în picior. Măcar îl putea reţine cumva. S-a dus lângă Alice şi i-a spus:

– Eu te iubesc. Nu vreau să mă urăşti pentru asta. Vreau să mă iubeşti în continuare aşa cum m-ai iubit până acum. Însă să te ştiu moartă nu aş putea trăi. Vom trăi fericiţi după ce scăpăm de aici.

A sărutat-o uşor pe buze, după care a transformat-o. James l-a luat de umeri:

– Idiotule! Trebuia să moară. Pentru asta vei muri chiar tu!

James reuşise să aprindă un foc mic, dar care a continuat să ardă până când însuşi Ray fusese aruncat în el.  Simţea cum moare încetul cu încetul, dar a reuşit să îşi spună ultimele cuvinte:

– Te iubesc, Alice! Te voi iubi mereu. Vei găsi pe cineva mai b.. bun ca mine!

Ea a simţit cum inima i se rupe în bucăţele mici, dar nu se putea mişca. O durere o apăsa prea tare.Se va răzbuna pe James, şi îl va ucide încet! Să simtă durerea care o simte ea acum. James plecase ca un laş de mult. Ea s-a târât până la el şi l-a sărutat pe buze, după care s-a silit să iasă din casa în flăcări. Nu ştia cum reuşea, corpul ei o abandonase de mult, dar trebuia să iasă de acolo. Până că şi ultimele instincte din ea zbierau: „nu te apropia de foc”. Ar fi vrut să moară o dată cu Ray, dar nu putea, vroia să îl răzbune. Vroia să aibe ea parte de ultimul cuvânt.

~Va urma~

 

____________________________________________________________

Autor: Roxana & Theo~

Corector: Theo~