Capitolul 9


Capitolul 9

Timpul era timp. Sinistru de calmă Ashley se pregătea acum de o confruntare pentru care nu era sigură că va reuşi să aducă lumina de la capătul tunelului. Se baza pe ceea ce ea numea sintagma preferată a luptelor: „Binele învinge întotdeauna!” dar acum nu era aşa de sigură că ea reprezenta binele, deşi scopul ei era unul nobil. Se adunaseră cu toţii în biroul lui Ian. Cu toţii mâncau ceva, mai puţin Ashley. Li se făcuseră foame şi abia aşteptau să îşi mai domolească foamea; Kevin fusese cel care cumpărase mâncarea tocmai de aceea în faţa lui se găsea un morman de ambalaje de la hamburgeri şi alţi trei încă neîncepuţi.

–          Mănânci prea mult! Îi reproşă exasperată Sarah.

–          Dar îmi e foame. Ce? Te aştepţi să nu mai mănânc doar pentru că sunt lup? Tocmai de aceea trebuie să mănânc mult, îi replică acesta mândru că găsise o chestie cu care să contracareze.

–          Dar e totuşi prea mult. Şi era doar vorba de faptul că o să faci o indigestie în ritmul acesta. Continuă Sarah susţinută de Claire care dădea din cap în semn aprobator.

–          Lăsaţi-l în pace o dată! Mănâncă cât vrea. Oricum toţi trebuie să ne recăpătăm din forţe. Cu toţii suntem flămânzi. Comentariile din timpul mesii  nu sunt permise. Adăugă cu un glas autoritar Damon.

–          Sunt de acord, continuă Erica. Parcă aţi fi nişte copii..

–          Păi chiar suntem nişte copii, întări Claire cu zâmbetul pe buze.

Ciondăneala continua, numai că Ashley nu era prea preocupată de astfel de chestii. Euryale îi spusese de ce avea nevoie pentru a o omorî pe Stheno, dar oare va reuşi? Să fie acela lucrul care va salva Pământul? Dar părea..

–          Imposibil! Cum să pot să fac asta! Răbufni aceasta dintr-o dată. Cu toţii îi priveau mâinile care tocmai crăpaseră măsuţa în jurul căreia se strânseseră cu toţii. Aveau ochii mari şi nu erau siguri de ceea ce tocmai se întâmplase.

–          Ce nai..

Dar Sarah nu avusese timp să termine pentru că Ashley se teleportase deja. Avea nevoie de un loc mai liniştit nu de un loc plin de puşti care nu mai termină de vorbit despre cât mănâncă Kevin sau despre cât de foame le era. Îi înţelegea, dar avea nevoie de linişte deplină înainte să rupă vreun cap cuiva. Pe bune!

Se plimba agale printr-o grădină superbă, dar apoi observă că hainele pe care le purta nu erau tocmai unele frumoase şi bune pentru o astfel de grădină, aşa că făcu un salt într-un magazin din New York. Îşi alese o ţinută elegantă, dar practică şi când se afla încă în cabina de probă se teleportă înapoi în grădina imensă. Trandafirii erau înfloriţi şi atât de roşii. Totul era de un verde crud, conturat cu ajutorul câtorva culori pastelate: roşu, galben, portocaliu. Se apropie de unul dintre trandafirii albi, dar când îl atinse acesta o înţepă cuunul dintre spinii săi. Sângele picură agale pe una dintre petalele de un alb imaculat. Albastrul nu dădea bine în contrast cu albul acela pur. Îl pângărea.

„Nici măcar să fac un lucru frumos nu pot. Sângele meu s-a preschimbat într-o rază ce pângăreşte până şi cel mai pur alb. Atunci de unde ştiu că eu sunt <<binele>> dacă nici măcar nu pot lăsa albul aşa cum ar trebui – pur, neîntinat.”

Mintea lui Ashley era confuză. Nu mai ştia ce era de făcut, nu mai era sigură că ea este cea care luptă de partea binelui, iar asta o făcea nesigură.

„Dacă ceea ce plănuieşte Stheno este exact ceea ce trebuie să se întâmple?”

„Dar dacă nu este?”

Vocea venea de undeva din interiorul ei. Nu se putea una ca asta, decât dacă cineva îi citea mintea, dar de cum auzise vocea Ashley şi aruncase o vrajă de găsire în apropiere şi nu detectase nici o formă de viaţă, mai ales umană. Şi nici nu cunoştea o asemenea putere, să poată controla viteza gândurilor şi să asculte gândurile de la o aşa distanţă. Asta însemna că ori înnebunise ori cineva mai mare intrase în joc.

„Cine eşti?” întrebă nedumerită Ashley. Vocea era una caldă, superbă, aproape angelică. Şi era de femeie, iar asta o făcea pe Ashley să se simtă mai bine.

„Numele meu nu a fost pronunţat niciodată, nu a fost scris şi nici auzit vreodată. Cine sunt eu este o întrebare a cărui răspuns nu se poate da. Doar ai încredere în mine!” continuă vocea. Era atât de blândă, atât de suavă.

„Îmi ceri imposibilul. Cum să am încredere în cineva pe care nici măcar nu îl pot vedea, în cineva care refuză să îmi dea numele.” Susţinu Ashley.

„Sunt de acord cu tine, fiică a mea, dar dacă îţi voi spune numele meu nu sunt sigură că vei putea să suporţi consecinţele. Îmi este teamă că te-aş putea distruge înainte ca măcar să ai şansă să o înfrunţi pe cea cu numele de Stheno.”

„Dar..”

„Îmi pare rău, fiica a mea, dar timpul este scurt, iar eu nu mai sunt la fel de puternică cum eram o dată. Puterile mele pălesc, aşa că tu, va trebui să lupţi în numele meu, să fii ceea ce eu nu pot acum. Să aperi Pământul pentru că el este cel mai valoros obiect, iar oamenii sunt cristalele care îi dau valoare. Trebuie să ai grijă ca Pământul să rămână aşa cum este acum. Nu poţi permite ca cea care a trişat în regulile vieţii să îl distrugă.”

A trişat în regulile vieţii? Dar exact asta fac şi eu. Sfidez realitatea, sfidez umanitatea din mine şi din ceilalţi. Nu mai sunt de mult un om, am devenit ceva ce nici măcar nu aveam habar că există. Cum poţi să spui aşa ceva şi să crezi că voi putea să răsuflu resemnată şi să te cred pe cuvânt.” Rispostă nervoasă, dar cu lacrimi în ochi Ashley.

„Te înţeleg fiică a mea. Se pare că nu am de ales. Atunci pregăteşte-te pentru cea mai dureroasă experienţă a ta. Totul se va derula atât de încet încât îţi vei dori să poţi să mai fi măcar o dată ce eşti acum. Îmi pare rău!”

Apoi, totul se stinse. Totul deveni negru. Grădina dispăru, lumina se evaporă, lacrimile i se uscară. Nu înţelegea ce se întâmpla, dar ceea ce avea să urmeze era atât de greu de perceput încât numai atunci când îţi simţi pielea de pe întregul corp sfâşiată de mii de spini de trandafiri Ashley îşi dădu seama că durerea pe care o simţea acum avea să se intensifice mai mult decât ar fi sperat cineva să o facă.

Simţea cum mii şi mii de ace îi pătrund în corp. Ochii erau acum goi şi plini de nisip. Faţa era practic zgâriată de ceva invizibil. Pielea de pe mâini şi picioare aproape că îi era zmulsă în întregime. Părul ei negru şi lung era acum împrăştiat pe podea.

„Nici nu am realizat că am căzut. A fost atât de rapid.” Ashley se concentra pe respiraţia ei neregulată de acum. Ochii i se măriseră în necesitatea lor pentru lacrimi, pentru ceva care să îi umezească, iar unghiile ei intraseră în podeaua din lemn vechi. Părul ei era în jurul feţei ei, măturând podeaua, gura îi era secată şi îşi simţea plămânii aproape să iasă doar pentru a mai prinde măcar o gură de aer. Deşi nu avea nevoie să respire, senzaţia aceasta, durerea o obliga să respire până când totul avea să moară în ea sau o dată cu ea. Se simţi apoi udă în jurul pieptului. Când îşi lăsă privirea în jos observă cum o mână intrase prin spatele ei şi îi ieşise prin faţă. Inima ei era ţinută de o mână albă. Inima ei bătea nebuneşte şi era acolo în faţa ei gata să bată pentru ultima dată. Era pur şi simplu şocată. Nu mai ştia ce să mai simtă. Era debusolată. Aştepta să vadă cum inima nu îi va mai bătea şi va murit. Sângele ei albastru se prelingea acum peste tot. Avea să moară în mai puţin de cinci secunde, iar asta nu o speria. Era doar teamă pentru cei pe care nu îi va mai putea ajuta. Pentru Sarah, Kevin, Claire, Damon, Erica şi Ian. Îi era teamă că din cauza ei totul va dispărea. Degetele subţiri care îi ţineau inima se încolăciră cu sete în jurul micului obiect care pulsa. Şocul o străpunse pe Ashley în tot corpul. Se simţea ameţită. Deci aşa era să mori. Era..ciudat. Nu era aşa cum se aşteptase ea. Fusese o moarte cumplită. Chinurile se observau treptat. Părul era răvaşit. Ochii aproape ieşiţi din orbite, mâinile şi picioarele aproape că nu mai aveau piele pe ele, iar gura îi era larg deschisă. Îşi trase ultima gură de aer şi se pregăti pentru a îşi lua rămas bun. Se aştepta să nu mai aibe forţă şi pentru o a doua gură de aer, dar apoi pieptul i se uşură,  ochii i se dilatară şi se umplură cu lacrimi, aerul intra mai uşor acum, iar pielea i se regenera foarte repede. Închise ochii pentru o secundă iar când îi deschise se trezi la marginea unui lac. Se aruncă automat în apă şi îşi simţea pielea regenerându-i-se şi mai repede acum. Din nu ştia ce motiv apa ajuta la regenerarea corpului ei. Aerul şi apa din jurul ei păreau nesfărşite, dar Ashley simţea din nou teama că nu îi vor mai ajunge, că va trăi din nou durerea aceea cumplită. Cerul se lumină, iar din apa ieşi la suprafaţă o lumină puternică. Era aproape imposibil să o priveşti. Aproape imposbil. Ashley se străduia inconştient să reziste, să vadă ce se întâmplă, dar nu reuşea. Până la urmă închise ochii şi aşteptă ceva timp până îi deschise din nou. Nu mai ştia ce se mai întâmpla. Într-un moment era îngrozitor de multă lumină apoi era un abis total de întuneric. Închise iară ochii şi când îi deschise era din nou lumină. De data aceasta se luptă atât de mult încât simţea cum i se prelinge sânge din ochii arşi de lumina mult prea puternică. Dar rezistă. Stătu aşa mai mult decât se putea suporta. Luptă până la capăt.

De nicăieri o siluetă se formă, iar lumina se disipă. Acum era bine, era întuneric.

„Pentru a vindeca rănile făcute de lumină este nevoie de întuneric, iar pentru a vindeca rănile făcute de întuneric este nevoie de lumină.” Era din nou vocea aceea, doar că de data aceasta era şi mai dulce. „Valurile de durere pe care le-ai simţit şi pe care le-ai suportat cu atât de multă tenacitate mi-au demonstrat că eşti pregătită să mă întâlneşti. Eu nu am o formă, draga mea Ashley, doar vocea mea te poate întâmpina din păcate. Deşi dacă stau să mă gândesc e puţin prostesc să spun că nu am formă pentru că eu sunt totul.”

Şoc? Nu, altceva se citea pe faţa lui Ashley. Era… bucurie?

„Deci tu eşti cea care a creat totul.” Răspunse cu un zâmbet trist Ashley.

„Chiar aşa. Numele meu este Eileen, iar tu – Ashley Smith – eşti fiica mea. Bine te-am regăsit fiică a mea.”

Eileen… sunt fiica ta?”

Acum şocul chiar se instalase pe faţa lui Ashley. Da, în teorie totul era într-un fel sau altul fiul sau fiica lui Eileen, dar modul în care spusese că este fiica ei sunase mai mult a genul acela de fiică. Picioarele îi cedară şi se prăbuşi, dar în loc să se lovească, o masă de căldură se adună în jurul ei şi îi atenuă căderea.

„Nu credeam că şi cele mai puternică fiinţe de pe Pământ au astfel de căderi.” Glumi vocea.

„Dar.. nu înţeleg. Te rog, explică-mi! Nu mai pricep absolut nimic.” Imploră Ashley.

„Te înţeleg. Îmi pare sincer rău. Sunt mama ta. Înainte să te naşti tu, mama ta m-a chemat, inconştient dar a făcut-o, şi m-a implorat să nu te las să mori orice s-ar întâmpla. Şi-a oferit propia ei viaţa pentru a ta. Sufletul ei este cu mine, de aceea pot spune că sunt mama ta pentru că te-am protejat încă de când erai de-o şchioapă. Mama ta te-a iubit foarte mult de aceea a ales să te protejeze.” Cuvintele lui Eileen păreau în van. Ashley era mare de acum, îşi dăduse seama de tot.

„Eileen, mă aşteptam să mă cunoşti mai bine. Chiar te aştepţi să cred asta? Ştiai că asta avea să urmeze nu? Stheno şi tot tacâmul, dar puterile tale au început să se deterioreze, iar Stheno a devenit prea isteaţă. Nu o puteai să o omori doar pentru că erai Mama Universului, trebuia să găseşti un motiv mai bun, iar Stheno nu făcea nimic care să fie considerat că a călcat strâmb aşa că te-ai decis că este timpul să ai propriul tău reprezentant pe Pământ. Mama mea nu m-a iubit niciodată pentru că ea nu a fost conştientă că a rămas însărcinată. Nu ştie nimic, nu-i aşa? Ai forţat-o practic să rămână însărcinată pentru că ştiai de Adrianne. Aveai nevoie de cinva puternic. Ai fost egoistă şi rea Eileen.” O contrazise fără pic de respect Ashley.

„Îmi place că ai tupeu Ashley. Nu mă aşteptam să iasă chiar atât de bine. Am mai încercat asta şi în trecut, dar niciuna dintre arrienele mele nu s-a dezvoltat atât de bine ca tine, niciuna nu a avut atât de multă voiţă ca şi tine. Totul era prea greu şi au devenit leneşe, dar tu. Eşti minunată! Te apreciez pentru ceea ce eşti Ashley şi dacă ceea ce am făcut în trecut te-a ofensat în vreun anume fel te rog plânge-te acum sau ajută-mă!” calmitatea vocii se păstrase până la ultimul cuvânt, acesta fiind rostit plin de rugăminte.

„Eileen, am fost de acord să te ajut încă din ziua în care m-am născut. Faptul că ai încercat să ascunzi asta m-a enrvat puţin, dar cred că îţi sunt datoare. Pentru tine voi lupta şi în numele tău voi câştiga şi voi apăra această planetă până când totul se va sfârşi. Va trebui să fac asta!”cuvintele lui Ashley răsunau atât de convingător şi atât de dulce spuse încât de nicăieri o altă masă de căldură o învălui şi un râs ca de copil se auzi.

„Scuze, nu ştiu cum e cu îmbrăţişările.”răspunse timid Eileen.

„Mamă, tot ceea ce vei face tu vreodată pentru mine va fi perfect!”îi răspunse la rândul ei Ashley. Totul avea să se deruleze mai bine de acum. Trebuia să o protejeze pe Eileen şi întreaga planetă, dar asta nu o descuraja pentru că ştia cum să faca asta – oarecum – şi mai ales, ştia că el va fi acolo regretând şi aşteptând-o!

„Mulţumesc! Ashley, ai grijă de tine te rog frumos. Voi fi înauntrul tău ori de câte ori vei avea nevoie de mine.. ah, încă ceva. La intersecţia intunericului cu lumina cheam-o pe Thea. Este una dintre cele mai puternice creaturi pe care ai să le cunoşti. Trebuie doar să ai grijă cu ea. Pare inofensivă, dar sub acele râsete de copil se ascund gheare şi colţi îngrozitori. Thea este o zeiţă. Ai grijă fiică a mea.” Şi apoi totul se stinse până la punctul în care nimic nu putea să sesizeze ceva. Vederea, auzul, simţul erau toate imposibil de folosit.

În doar cinci minute Ashley se afla la uşa biroului lui Ian. Bătu la uşă şi intră. Cinci perechi de ochi se întoarseră către ea deodată.

–          Unde ai fost? Ne-ai speriat de moarte! Pe unde ai umblat! Ceru să ştie Sarah.

–          Mi-am întâlnit mama, le răspunse Ashley atât de dulce încât cu toţii amuţiseră. Nu ştiau cum trebuiau să reacţioneze pentru că niciunul nu luase în calcul această posibilitate.

–          Poftim? Mama ta? Întreba Damon.

Damon era singurul care ştia câteva chestii despre mama lui Ashley, iar acelea nu erau multe decât două cuvinte: subiect închis.

–          Da, mama mea. Îmi pare rău că v-am făcut să vă îngrijoraţi. Totul o să fie bine. Acum trebuie să vorbim. Vă rog să mergem într-o sală mai mare. Sunt sigură că la ora aceasta nu este nimeni în biroul directorului.

–          Biroul directorului? Te-ai ţăcănit de tot? Sau ţi s-au dereglat aparatele de zbor de la atâtea teleportări? Încercă Kevin o glumă, dar nu îi reuşi pentru că toţi îl priviră urât. OK, am încercat şi eu. Şi ridică mâinile sus ca şi când poliţia era pe urmele lui.

–          Continuând, da, biroul directorului pentru că are o uşă care dă într-o sală de conferinţe imensă, iar ceea ce vreau să vă explic necesită spaţiu şi linişte. Urmaţi-mă văr rog.

În faţă era Ashley cu Erica, iar în spate cuplurile. Erica încerca să ţină pasul cu Ashley, dar datorită faptului că era scundă îi ieşea cu greu.

–          Ce ai aflat? S-a întâmplat ceva? Întrebă într-un târziu profesoara.

–          Oh şi încă câte. Veţi afla imediat. Ai puţină răbdare Erica. Am nevoie de puţin spaţiu să procesez totul şi apoi să iau în calcul toate variabilele. Tocmai mi s-a întâmplat ceva ce nu sunt sigură că eram atât de pregătită să ştiu.

–          M-ai calmat. Răspunse sarcastică Erica.

–          Da, ştiu. Încă puţin. Oricum, vreau să cauţi toate vrăjitoarele Tsufuy şi să le aduci în Boston până peste 2 ore. Îi spuse Ashley cu zâmbetul pe buze.

–          2 ore????????? Urlă Eica. AI ÎNEBUNIT DE TOT?

–          Îmi pare rău Erica, dar aveam exact 8 ore până când acestă planeta va înceta să mai existe. Două ore sau deloc.

–          O să fac tot ce pot. Răspunse aceasta.

Sala de conferinţe era imensă, timpul insuficient, iar volumul de informaţii mult prea mare.

–          Erica, tehnica aia a ta cu cititul amintirilor şi posibilitatea să le vadă toţi a fost destul de genială. Spune-mi vraja şi o fac eu ca să ai destulă energie pentru a face ce te-am rugat.

Cuvintele magice răsunară rapid în încăpere. Iar după numai cinci minute stăteau cu toţii legaţi între ei de mâini şi aşteptând.

–          Înainte să încep trebuie să vă previn că va fi dureros. Îmi pare…

Dar Ashley nu mai avut timp să termine pentru că durerea începuse deja. Cu toţii încercau din răsputeri să nu urle de durere, dar uneori era aproape imposibil. Durerea se prelingea acum prin venele fiecăruia.

„Doar opt ore, Ian. Mai rezistă puţin. Voi fi acolo.”

Advertisements

7 thoughts on “Capitolul 9

  1. Incredibil capitolul 😡 insa m-ai lasat in ceata cu mama lui Ashley…Mama naturala ma refer… Nu-mi amintesc sa fi pomenit de ea pana acum sau sa explici de ce Ashley i-a zis lui Ellen ca mama ei nu a iubit-o niciodata si ca a fost obligata sa ramana insarcinata, dar ma gandesc ca asta o sa aflu pe parcurs… Cu cat citesc mai mult cu atat mai bine….
    Insa cu parere de rau o sa iau o pauza din citit….As vrea sa mai raman sa citesc, m-a acaparat total ficul asta, dar cum toti stim nu poti sa stai chiar numa cu ochii in pc… Desii daca nu as fii nevoita sa plec, as sta cu mare placere pentru a savura continuarea..:(

    Oricum, in maxim 2 ore revin :*:**:

    Pupici

    Like

    • Buna scumpo,

      mama naturala a lui Ashley a fost obligata, nu stiu daca am spus pe undeva asta, sa aiba un copil pentru ca Eileen avea nevoie de un urmas, de cineva ca Ashley, si numai o femeie la ca mama acesteia putea sa fie Purtatoare. Puternica, rude arriene, putere pura..

      Pupici,
      Theo~

      Like

  2. Ahhhh Thea te omor ) Cum sa te opresti tocmai aici ? ) esti nebuna,eu o sa mor de inima din cauza ta )
    Capitolul asta este genial :X Mai mult de atat nu am cuvinte sa spun :X
    Esti cea mai tare :X deabea astept urm capitol :X
    Spor la scrie femeie >:D:P

    Like

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s