In the Castle of the Last Towers, the things are going really Bad.
Invited at a stranger’s wedding, in a castle supposed to be haunted by the devil, the fallen noble Arthur de Seragens finds himself trapped in a dangerous net of insanity, betrayal and murder. While the guests are brutally murdered by an inhuman enemy, the hero discovers in terror the target may be his love interest, the beautiful Adrianna de Valois, young daughter of the dark chief of Police. Panicked and desperate, Arthur is forced to make an ellusive pact with the most powerful survivers: the viscount of Vincennes, his friend, also a logician an intrigue expert; the beautiful and imoral italian countess Giulianna Sellini, a supposed poisoner and a necromancer; Huguet de Castlenove, an ex-priest, now a dangerous killer and swordsman manipulated by his mysterious lover; the handsome, cruel and violent master of the land, Duke of Chalais; and many other, including the man who is feared by them all – Albert de Guy, from the Holy Inquisition.
But who is the mysterious assaillant? A vampire? A werewolf? A serial killer? A mad incubus? Or… maybe all of them?
Violence, savagery, beauty, love and passion, logic and mystery – an inquiry in the dark.
…………………………………………………………….
Gandurile mele:
ales, aleg întotdeauna varianta care convine Diavolului? “
bun, bun… nu mă înţelegeţi greşit sunt o mare fană a genului horror, chiar o
mare fană. Adică sunt genul de persoană, care se poate uita la Destinaţie Finală
fără să schiţeze vreo micro-expresie, dar cartea asta… a fost foarte
TERIFIANTĂ într-un cuvânt.
zugrăvită de domnul Crâznic m-a introdus cu totul într-o lume plină de mister şi
întuneric, o lume care chiar îmi place foarte mult şi chiar vroiam să mai zăbovesc
în ea, dar din păcate stilul domnului Crâznic m-a făcut să întorc paginile
pentru că pur şi simplu eram prinsă de fantasmele întunecate, care m-au purtat
cu o viteză uluitoare până la sfârşitul neprevăzut. Să vă prezint pe scurt despre
ce este vorba în această carte:
cavaler Arthur de Seragens este invitat la nunta necunoscutei marchize
Josephine de Lauras, pe care a întâlnit-o doar o singură dată și de care nu-și
amintește mare lucru. Ajuns la Castelul Ultimelor Turnuri, Arthur încearcă să
afle împreună cu prietenul său, vicontele Raoul de Vincennes, ce se ascunde în
spatele nunții la care au fost invitate doar nume importante dar străine de
Paris și de trecutul miresei, nicidecum cei mai buni prieteni și confidenți. Până
la nunta propriu-zisă ne sunt prezentați ceilalți invitați, așa cum Arthur de
Seragens, personaj principal și narator, îi observă. Dintre aceștia merită menționați:
baronul german Von Walter Călătorul – singurul invitat al mirelui –, frumoasa și
imorala contesă Giulianna Sellini – despre care se spune în șoaptă că i-a sedus
deodată pe Dumnezeu și pe Diavol, fostul preot – actualmente spadasin periculos
– Huguet de Castlenove, ducele de Chalais – puternic, arătos, crud și violent -, frumoasa Adrianna de
Valois – de care Arthur se îndrăgostește iremediabil – și cel de care se tem toți
și a cărui singură vorbă poate aduce rugul – Inchizitorul Albert de Guy. Pe lângă
aceștia mai sunt numeroase alte personaje, dar nu vă faceți griji că nu le veți
reține până la final, are grijă autorul să le elimine.
au, în vreme ce adevărul se află de cele mai multe ori în informaţiile care
lipsesc… „
toiul petrecerii de nuntă slujitorii și invitații încep să se îmbolnăvească de
un fel de ciumă care progresează extrem de rapid. Asta, împreună cu poveștile
pe care unii invitați le-au istorisit, pune cititorul pe gânduri și se poate ajunge
la o singură concluzie. Unul dintre invitați nu este tocmai uman, iar ceilalți
sunt prinși în capcană. Dar care dintre ei? Toți sunt suspecți, însă cu cât
adevărul se va afla mai repede cu atât numărul victimelor va fi mai mic. Dar
oare vor afla la timp?
pas greu, târşâit, ca de şchiop, ca de şchiop care cară cu el o greutate. Dar în
acelaşi timp auzeam clar şi un clipocit, ca şi cum mersul era lichid, ca şi cum
cel ce se apropia se apropia prin noroaie. Dar nu era nici un fel de noroi pe
culoarul care ducea la camera mea, şi eram al naibii de
sigur că venea fix încoace. “
și la sfârșit a mai rămas coșmarul” este una dintre cele mai bune cărţi, pe care le-am
citit până acum în stilul acesta. Când cortina se ridică şi detaliile sângeroase
încep să iasă la iveală, atmosfera medievală este taman acolo unde îi este
locul şi anume a stârni cititorului teama şi deliciul unei curiozităţi gradate.
Dacă la început încerci să faci previziuni cu privire la vinovat/ţi, toate
aceste îţi sunt detronate şi nu ai decât să citeşti până afli adevărul.
Damon's Reading Club 