Capitolul 13- Minciuni, minciuni şi iar minciuni

“Caroline, ce s-a întâmplat?, am întrebat confuză. E Ştefan ok? E îngrijorat pentru mine? S-a întâmplat ceva rău?

– Tu, Bonnie şi cu mine avem nevoie de o seară a fetelor în oraş. O vom avea la mine acasă, spuse Caroline cu voce piţigăiată. Stai puţin… la ea acasă? Când ea şi Ştefan s-au întors? Nu trebuiau să se întoarcă decât peste o săptămână sau două.

– Aşteaptă, tu şi Ştefan v-aţi întors deja?, am întrebat. Bănuiam că e bine că s-au întors. Dar nu eram atât de fericită precum credeam că voi fi.

– La ce te referi când spui că eu şi Ştefan ne-am întors? Nu l-am mai văzut pe Ştefan de aproape o lună. Despre ce vorbeşti Elena?, întrebă Caroline confuză. Puteam să jur că inima mi s-a oprit în acea clipă. Ştefan m-a minţit? Eram mai mult ca şocată, iar apoi deviasem spre confuzie. Poate că totuşi era doar o neînţelegere.

– Elena, mai eşti acolo?

Am scuturat din cap. Mi-a luat o secundă ca să realizez că ea nu mă putea vedea.

– Deci tu şi Ştefan nu aţi plecat din oraş?, am întrebat încetişor.

– Nu, am mai spus odată. Nu l-am mai văzut pe Ştefan de aproape o lună.

Am închis telefonul imediat. Asta nu se putea întâmpla, mi-am spus mie însămi. Dar ştiam că este. Asta ar putea explica de ce Ştefan se comportase ciudat cu câteva zile înainte de a pleca. Dar ce putea fi atât de grav încă o ascunse faţa de mine?

Un gând îmi trecu brusc prin minte. Oare Damon ştia ceva despre asta? Îl acoperea pe Ştefan? Dacă era aşa aşi fi cu siguranţă supărată. Nu eram sigură dacă ar trebui să îl înfrunt pe Damon sau să îl sun pe Ştefan. Am deci că ar fi mai înţelept să vorbesc cu Ştefan mai întâi.

Am format numărul, şi am numărat sunetele. Odată.De două ori.De trei ori. Tocmai când eram pe cale să închid se auzi o voce la capătul celălalt.

– Alo?, răspunse Ştefan.

– Bună Ştefan, sunt Elena.

– Elena? De ce naiba mi-ai închis? Şi de ce nu m-ai sunat înapoi? Am încercat să te sun de vreun milion de ori!, exclamă Ştefan.

– Scuze, aveam telefonul închis, am spus, neştiind ce altceva să zic. L-am putut auzi pe Ştefan oftând.

– E ok. Măcar ştiu că eşti bine acum. Vroiam să îţi zic că voi mai întârzia vreo două săptămâni, spuse Ştefan. Mi-am strâns buzele, muşcându-le cu dinţii.

– Serios? Cum vine asta?, am întrebat încercând să nu îmi las vocea să sune ca un ţipăt.

– Oh, deoarece lucrurile nu au mers pre bine cu Caroline. Îmi va lua mai mult timp decât anticipasem, spuse Ştefan.

Nu mai spune.

– Nu mi-ai zis niciodată de ce ar avea Caroline nevoie de tine, ce-ar fi să îmi zici acum?, am întrebat. Veni o mică pauză de tăcere la capătul firului.

– Nu îţi pot spune Elena. I-am promis lui Caroline că nu o voi face, spuse Ştefan calm.

– Mă minţi, Ştefan, am spus brusc, nemaiputând tine în mine asta. Altă pauză de tăcere.

– Elena, de ce ai crede că te mint? Ştii că nu aşi face niciodată asta, spuse Ştefan.

Wow, chiar era un actor bun.

– Oh, serios? Atunci de ce vrea Caroline că eu şi Bonnie să ne întâlnim la ea acasă?, l-am întrebat. Ar fi trebuit să fii mort ca să nu percepi tonul meu neruşinat din voce.

– Elena, eu -, începu Ştefan, dar l-am întrerupt.

– Nu încerca vreo scuză cu mine, Ştefan. Damon ştie despre asta? A minţit ca să te acopere?

– Nu, Damon nu ştie încă, spuse Ştefan încetişor.

– De ce ai minţit Ştefan? Ce e atât de rău încât trebuia să îl ţii ascuns de mine?, am întrebat. Lacrimile au început să mi se înşire pe obraji. Mi-am muşcat limba pentru a le opri.

– Elena, nu mă întorc înapoi. Îmi pare rău, şopti Ştefan înainte să închidă telefonul. Am lăsat să îmi scape un mic icnet şi lacrimile au năvălit. Asta era real?

– Elena?, întrebă o voce confuză din spatele meu. M-am întors spre Damon. Ochii lui deveniră alertaţi după ce îmi văzu lacrimile. Privirea îi era confuză. Fără să stau pe gânduri, am alergat spre braţele sale ţipând.

_____________________________

Traducator: Alexa

Corector: Theo~